2020, un an plin de activități la Opera Comică pentru Copii

 

Început de an cu 75 de reprezentații 

Până la decretarea stării de urgență, Opera Comică pentru Copii a prezentat în primele 2 luni ale anului 2020 nu mai puțin de 75 de reprezentații, dintre care 2 premiere: opera Cenușăreasa și concertul lecție Amazonia, plus 8 tururi interactive în cadrul programului Noaptea Carnavalului. Până în 15 ianuarie a funcționat în curtea instituției Târgul Poveste de Crăciun cu atracțiile sale: Patinoar, Derdeluș, Carusel și Ateliere de Creație.

 

Primăvară cu activitate online și aplicație mobilă

Opera Comică pentru Copii a fost prima care a mutat activitatea în mediul online, imediat după aplicarea măsurilor de urgență, începând cu data de 9 martie 2020. De altfel, a și lansat aplicația Opera Copiilor (https://app.operacomica.ro/), unde sunt disponibile deja aproape 50 de spectacole și sute de emisiuni produse în exclusivitate de echipa Operei Comice pentru Copii. Pe lângă difuzarea de spectacole și emisiuni, în aceeași perioadă am organizat campanii online de 1 mai și 1 iunie, plus „Căpșunariul Copiilor”, traseul „Madagascar” și campania „Alo, Opera Copiilor?” , prin ultima zeci dintre artiștii noștri răspunzând pe linii telefonice dedicate copiilor.

 

100 de spectacole și evenimente atractive în Curtea OCC

De la 1 iunie, prima zi când au fost permise activitățile cu publicul, Opera Comică pentru Copii (OCC) și-a desfășurat activitatea weekend de weekend, oferind publicului spectacole pe cele două scene exterioare. Fiecare sfârșit de săptămână până în 25 octombrie a reprezentat un succes, respectându-se regulile sanitare și de distanțare adecvate acestei perioade, iar sute de copii și-au petrecut timpul într-un mod inedit – participând la activități distractive și educative, fără nici un fel de urmări negative. Au avut loc 100 de reprezentații cu spectacole de operă, operetă, balet și teatru muzical și cinci premiere: baletul ,,Scufița Roșie” în regia Andreei Soare, Gala de Operă, Gala de Musical și Gala ,,Duelul Instrumentelor”, plus ,,Erus și Valea Iubirii”. Ultimul weekend din curte s-a încheiat cu ,,Noaptea Vrăjitoarelor”, care a cuprins Momente Magice și Momente Malefice. Printre activitățile de succes din Curtea OCC s-au numărat: Școala de Șoferi OCC, Expressul OCC, Plimbarea cu bărcuța, Grădina cu Fluturi și apoi cu Dinozauri, Carnivorium (Grădina cu plante carnivore), Atelierele Creative, Stage Academy, Observatorul de Stele, Aventura Parc și Cinematograful de pe clădire, unde au fost prezentate zeci de filme pentru copii. Toate acestea au creat un adevărat parc de distracții, în care mii de spectatori ne-au trecut pragul în cele 5 luni de activitate. 

 

Atelierele Micul Artist

La începutul toamnei am redeschis Atelierele Micul Artist, cu peste 500 de copii înscriși la cele 27 de discipline, desfășurate atât la sediu cât și online, ateliere precum: balet, actorie, cor, street dance, musical, dans contemporan, zumba, benzi desenate, oratorie, step, comunicare, fotografie, astronomie, scriere creativă, ceramică, dezbateri, filosofie și altele.  

 

Târgul Poveste de Crăciun (PDC) online 

În perioada 29 noiembrie – 15 ianuarie, Târgul anual de Crăciun, organizat de Opera Comică pentru Copii, s-a mutat în mediul online devenind primul Târg online de Crăciun pentru Copii. Toate activitățile obișnuite s-au adaptat pentru povestedecraciun.net, site ce reprezenta chiar obișnuita hartă a festivalului. 35 de activități interactive au bucurat zeci de mii de utilizatori din țară și din străinătate. Chiar derdelușul și patinoarul s-au transformat în jocuri pe harta PDC, iar atelierele spiridușilor au fost și de data aceasta atracția principală, peste 700 de copii bucurându-se să lucreze live cu spiridușii noștri și să realizeze coronițe, păpuși, oameni de zăpadă și alte obiecte. Mai mult, un nou atelier a fost foarte apreciat de cei mici – Atelierul de Colindători, activitate realizată în parteneriat cu Programul Național Cantus Mundi. 

În cadrul Târgului de Crăciun, Scena cu Spectacole a fost înlocuită de aplicația Opera Copiilor, unde săptămânal a fost disponibil gratuit câte un spectacol de Crăciun. Abonații aplicației au în continuare acces la toate spectacolele Operei Comice pentru Copii. 

Deși diferit și incomparabil cu tradiționalul Târg de Crăciun, Opera Comică pentru Copii a reușit să mențină profesionalismul și să ofere conținut de calitate, chiar și online, iar succesul este demonstrat și prin faptul că anul acesta au putut intra în contact cu produsele Operei Comice pentru Copii familii din toată lumea, iar pe platforma povestedecraciun.net au intrat 250 de mii de useri. 

 

Întâlniri gratuite pe Zoom cu Moș Crăciun 

Moș Crăciun a fost și el înțelegător anul acesta și a acceptat să se întâlnească tot online, pe Zoom, cu fiecare mic doritor. Astfel, peste 1500 de copii l-au întâlnit pe Moș Crăciun și i-au transmis toate gândurile adunate în acest an ciudat. 

 

Colindătorii OCC au mers din casă în casă 

Colindătorii Operei Comice pentru Copii au păstrat tradiția și au plecat la colindat. Artiștii OCC s-au întâlnit online cu aproximativ 500 de familii, care au ales să se bucure de sărbătoarea Crăciunului și să primească cu inima deschisă urarea noastră. 

 

Premieră Poveste de Crăciun 2020

Spectacolul Operei Comice pentru Copii, „Poveste de Crăciun”, devenit tradiție, a ajuns la a șaptea ediție! Dacă până acum, gazde ne-au fost săli de spectacole cu sute și mii de oameni, de data aceasta cadoul nostru de Crăciun a ajuns la zeci și sute de mii de copii de toate vârstele, din țară și din străinătate, fiind prezentat online pe aplicația Opera Copiilor și difuzat pe TVR 1 și TVR Internațional. În ziua lansării, în aplicația Opera Copiilor, spectacolul a adunat peste 2500 de vizualizări. Datorită acestui specific nou, și concepția regizorală s-a amplificat, căci alături de momentele filmate pe scenă, avem secvențe filmate în Muzeul Satului de la Golești și în Târgul de Crăciun din curtea Operei Comice pentru Copii, toate acestea impunând o nouă abordare și un frumos rezultat. Colinda se împletește astfel cu baletul, cu poezia, cu arhitectura decorurilor și culoarea costumelor.

Scrisoare către Moș Crăciun 

Scrisorile copiilor către Moș Crăciun au putut fi urmărite de cei mici pentru că și Poșta lui Moș Crăciun s-a modernizat odată cu Târgul Poveste de Crăciun online. Astfel, aproximativ 3500 de scrisori au fost trimise și urmărite de copii din toată țara, cu ajutorul platformei povestedecraciun.net. În plus, cei mici au descoperit informații interesante despre toate locurile prin care a trecut scrisoarea lor până să ajungă la adresa lui Moș Crăciun din Laponia.

 

Spectacole, emisiuni și filme de Crăciun în aplicație

Aplicația Opera Copiilor a oferit timp de calitate și în cadrul Târgului de Crăciun. Chiar dacă depindem atât de mult de mediul online, timpul poate fi petrecut accesând conținut de calitate, educativ și distractiv. O serie de spectacole și emisiuni au fost realizate special pentru abonații aplicației, dar și pentru copiii din toată lumea care au avut acces în fiecare zi la câte un episod gratuit. Emisiunile de Crăciun au adunat peste 2000 de vizionări din toată lumea. 

 

Petreceri online corporate 

Opera Comică pentru Copii a organizat online inclusiv petreceri corporate, unde peste patru mii de angajați ai companiilor private s-au bucurat de spectacole, întâlniri cu Moș Crăciun și alte personaje de poveste, dar și cadouri personalizate de la Magazinul OCC. 

 

Cel mai frumos brad de Crăciun

La tradiționalul Târg de Crăciun de la Opera Comică pentru Copii, bradul a reprezentat mereu elementul central, cel care a adus milioane de zâmbete spectatorilor. Provocarea a fost transpunerea lui în varianta online a Târgului, iar rezultatul a fost din nou dovada că împreună poți obține mai mult decât îți dorești. Astfel, bradul de Crăciun a fost reprezentat de aproximativ 500 de fotografii cu brazii spectatorilor fideli ai Operei Comice pentru Copii, fiecare alegând să împartă cu noi un simbol atât de important pentru familiile cu copii. 

 

Magazinul lui Moș Crăciun

Târgul Poveste de Crăciun este completat an de an de Magazinul OCC, locul în care întotdeauna găsești jocuri educative pentru toate vârstele, kit-uri de creație și tot felul de idei care să antreneze diversele abilități ale celor mici. Poveste de Crăciun online a fost ocazia perfectă pentru lansarea site-ului magazinulocc.ro, locul din care oricine poate comanda acum jocuri educative, cărți și produse personalizate OCC. 

 

Revelionul Copiilor

 

Anul acesta am sărbătorit revelionul diferit, dar ne-am bucurat la fel de tare de premiera „Revelionul Copiilor”, ediție specială în aplicația Opera Copiilor (app.operacomica.ro), o incursiune în repertoriul Operei Comice pentru Copii. O mulțime de momente artistice au bucurat sute de familii până după miezul nopții. Spectacolul a adunat 5000 de minute vizionate, iar asta nu poate însemna decât promisiunea unui show și mai frumos la anul! 

 

Concert de Anul Nou

Cu ocazia venirii Anului Nou, Opera Comică pentru Copii a pregătit un eveniment special, o nouă premieră pentru spectatorii mici și mari, un concert simfonic alcătuit din lucrări muzicale celebre care aparțin creației universale. Spectacolul a fost un nou succes al OCC, atât prin selecția muzicală cât și prin reacția publicului, adunând 10.000 de minute vizionate. Orchestra de cameră a Operei Comice pentru Copii, sub conducerea muzicală a dirijorilor Alexandru Ilie și Gheorghe Iliuță interpretează o suită de polci și valsuri, majoritatea aparținând familiei Strauss, dar și lucrări precum uvertura operei „Coțofana hoață” de Gioachino Rossini, Valsul florilor din „Spărgătorul de nuci”, vals din „Frumoasa din pădurea adormită”, balete de Piotr Ilici Ceaikovski și extrem de apreciatul vals nr. 2 din Suita pentru orchestră de jazz a lui Dimitri Șostakovici. O surpriză în program este Valsul „Gramofon”, lucrare a compozitorului contemporan din Republica Moldova Eugen Doga, aflată în topul 200 al celor mai frumoase creații muzicale din toate timpurile. La acestea se adaugă uverturi celebre, lucrări prezentate de teatrele lirice din toată lumea cu ocazia Anului Nou. Concertul de Anul Nou al Operei Comice pentru Copii este în continuare disponibil pentru abonații aplicației Opera Copiilor. 

 

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București și unică în lume prin profilul ei.

 

Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau telefon la 0751.186.008.