Călătorie printre spiriduși la Opera Comică pentru Copii!

Puțini oameni cunosc un secret important, păzit de câțiva ani cu strășnicie, dar a venit timpul să-l dezvăluim. Moș Crăciun și-a deschis în București un atelier de făcut cadouri și în acest scop și-a trimis cei mai talentați spiriduși la Opera Comică pentru Copii! Vineri, 25 noiembrie, pe Calea Giulești, la nr. 16 s-a deschis Târgul „Poveste de Crăciun” de la Opera Comică pentru Copii. De-a doua zi, sâmbătă, la ceas de seară, vizitatorii târgului au avut ocazia să-i cunoască pe spiridușii Moșului la evenimentul „Noaptea spiridușilor”! Am urmărit cu interes întâmplarea și am pornit alături de copii și familiile lor într-o călătorie fascinantă prin coridoarele și sălile teatrului pentru a-i descoperi pe spiriduși. Evenimentul „Noaptea spiridușilor” reprezintă de fapt o serie de tururi ghidate prin clădirea Operei Comice pentru Copii, iar pe parcursul unui astfel de tur participanții află secrete din spatele cortinei, dar și din viața de zi cu zi a unui teatru. În plus ei descoperă că artiștii OCC, tehnicienii de la scenă și personalul administrativ sunt de fapt spiriduși ai lui Moș Crăciun! 

Copiii și însoțitorii lor află la „Noaptea spiridușilor” cum arată cabinele artiștilor, culisele, camerele din care se realizează luminile și sunetul, spațiile pentru repetiții și pentru birouri și alte detalii din spatele scenei sau despre scenă. Ei au prilejul de a cunoaște câte ceva din magia cu care se creează un spectacol, mai ales cele de sezon cum sunt: „Spărgătorul de nuci” (balet oferit prin tradiție de toate teatrele din lume în această perioadă a anului), „Poveste de Crăciun” – o megaproducție dedicată Crăciunului, cu invitați speciali, opereta „O noapte la Veneția” – o comedie spumoasă pentru publicul de toate vârstele, „Magic Way” – un show de magie și comedie, „Anotimpurile lui Vivaldi: Toamna, Iarna” – un concert-lecție care ne ajută să înțelegem mai bine muzica, dar și „Bubu și Anotimpurile” – spectacol senzorial pentru bebeluși, în premieră în România.

Călătoria fermecată în căutarea spiridușilor este plină de surprize și dezvăluie un fapt neștiut până acum: colindele sunt melodii magice. Cântate de copii, părinți, bunici, de interpreți vocali sau instrumentiști, ele ajută la făurirea cadourilor de Crăciun! Practic un colind cântat egal zeci de cadouri, de jucării care se construiesc, se împachetează singure și sar în sacul Moșului! Asta fac artiștii Operei Comice pentru Copii la „Noaptea spiridușilor”, ei ne cântă colinde pentru a crea cadourile din sacul lui Moș Crăciun! 

O să spuneți că sunt basme, că nu se poate ca un cântec simplu, cum e un colind să aibă asemenea efecte, dar dacă vreți să vă convingeți trebuie doar să veniți la Târgul „Poveste de Crăciun” de la Opera Comică pentru Copii, să participați la „Noaptea spiridușilor” sau pur și simplu să vă distrați în curtea teatrului, unde vă așteaptă ateliere de creație, tiribombă, bucate de sezon, magazine de jucării, plimbări cu trenulețul și multe alte prilejuri de distracție, toate coordonate de spiriduși. Fiecare dintre noi poate deveni un spiriduș al Moșului dacă se gândește să facă un cadou unei persoane dragi sau dacă pur și simplu cântă un colind alături de artiștii Operei Comice pentru Copii. 

 

un articol de Iulia Toea Mureșan