Program
Concert lecție violoncel
Gen: Concert Lectie / Vârsta recomandată: +7 ani / Sala Mozart

Născut pe 30 septembrie 1956 la Vidra-Ilfov, Marin Cazacu a studiat violoncelul la Liceul de muzică Dinu Lipatti din Bucureşti cu profesorul Ion Urcan, apoi la Conservatorul de stat Ciprian Porumbescu cu renumiţii profesori Serafim Antropov şi Aurel Niculescu. S-a perfecţionat la Weimar cu profesorul Mezö Lászlo şi a fost asistentul maestrului Radu Aldulescu la cursurile de măiestrie de la Costineşti şi Sinaia. Marin Cazacu este laureat al concursurilor internaţionale de la Geneva, Markneukirchen, Leipzig, Bologna şi Belgrad.

Din anul 1983 este solist concertist al Filarmonicii George Enescu şi desfăşoară o activitate intensă atât în România, cât şi în toată Europa, Asia şi cele două Americi, sub bagheta unor mari dirijori: Ghennadi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Cristian Mandeal, Lu Jia, Nanse Gum, Horia Andreescu, Antoni Ros Marba, Mendi Rodan, Misha Katz, Jean Périsson. A apărut în diverse formaţii camerale alături de artişti prestigioşi ca Valentin Gheorghiu, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Viktor Tretiakov, Ilia Grubert, Mihaela Martin, Mirel Iancovici, Silvia Marcovici, Jeremy Menuhin şi ca membru al trioului Pro Arte (ansamblul cameral oficial al Filarmonicii George Enescu) şi colaborator al cvartetului Voces. Numele său a figurat adesea pe afişele unor festivaluri importante, precum cele de la Berlin, Bratislava, Bucureşti, Hong-Kong, Macao, München, Milano, Mateus, Osaka, Singapore, Seoul, Sofia, Tokio, Valencia, Veneţia.

Începând cu 1992, Marin Cazacu este cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, studenţii săi afirmându-se cu succes pe scene din ţară şi din străinătate. În 1998 a fondat cvartetul Cellissimo – împreună cu Alexandra Guţu, Răzvan Suma şi Olga Mănescu -, iar cu studenţii săi susţine recitaluri de 8 până la 12 violoncele în formaţia Violoncellissimo.

În 1999, Marin Cazacu a înfiinţat Festivalul Internaţional Enescu şi muzica lumii, care se desfăşoară în fiecare vară la Sinaia, în preajma aniversării zilei de naştere a marelui muzician (19 august 1881). Pentru organizarea acestui festival şi înfiinţarea primei orchestre naţionale de tineret (Orchestra Română de Tineret, sub bagheta lui Cristian Mandeal), a fost răsplătit în anul 2008 de către revistele VIP şiActualitatea Muzicală cu Premiul pentru Proiectul anului.

În anul 2004 a fost decorat cu Ordinul Meritul cultural în grad de Cavaler, iar în 2006 a obţinut titlul de Doctor în Muzică cu Summa cum laude, susţinând lucrarea Concertele pentru violoncel şi orchestră în creaţia românească de la Constantin Dimitrescu la Pascal Bentoiu.

Înregistrările discografice pentru Electrecord, Olympia, BMG şi AIX Records sunt mărturii ale calităţilor acestui „excelent muzician“, aşa cum l-a numit Ghennadi Rojdestvenski. Pretutindeni apariţiile sale au fost comentate entuziast de public şi de presă.

Marin Cazacu cântă pe un violoncel Lorenzo Ventapane (1820).