Decembrie de Poveste cu OCC

În luna decembrie, Opera Comică pentru Copii își întâmpină publicul cu spectacole de tradiție și evenimente în premieră. Cel mai așteptat titlu la final de an, spectacolul „Poveste de Crăciun”, este programat de la ora 19, pe 21 și 22 decembrie, în Sala Mare a instituției din Calea Giulești nr. 16. OCC a adăugat în program o reprezentație suplimentară, pe 23 decembrie, după ce biletele la primele două s-au epuizat. Spectacolul se află la a opta ediție și poartă semnătura regizorală a maestrului Cristian Mihăilescu.

Baletul „Spărgătorul de Nuci”, în regia și coregrafia lui Cătălin Caracaș, constituie o altă bucurie oferită spectatorilor doar în ultima lună a anului. Ce poate fi mai frumos decât un balet de Piotr Ilici Ceaikovski care să ne ducă în lumea basmelor, a copilăriei și, desigur, a călătoriilor! Pornim împreună cu micuța Clara către tărâmuri magice, ilustrate cu măiestrie prin dans de Ansamblul de Balet al Operei Comice pentru Copii. Programat pe 3, 4, 5, 10, 11 și 12 decembrie, acest spectacol este nelipsit din stagiunea OCC încă din anul 2016.

Cor cu Dor de Colinde și de Copilărie în Salonul Mozart

Opera Comică pentru Copii se pregătește pentru atmosfera de Crăciun și în Salonul Mozart. Pe 4 și 5 decembrie, atât de la ora 10, cât și de la 18:30, publicul este invitat să asculte colindele interpretate de copiii din din Cor cu Dor, îndrumați de Teodora Jaworski, artist liric și solist al Corului Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin. Weekend-ul următor, pe 11 și 12 decembrie, de la ora 18:30, același ansamblu oferă un concert cu dor „de Copilărie”. Oricine se va bucura să asculte live melodiile de pe coloana sonoră a unor filme  de desene animate celebre, așa cum sunt „Cartea junglei”, „Frumoasa și bestia”, „Pisicile aristocrate” sau „Anastasia”. 

 Filmele continuă în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii

Pe lângă spectacolele din stagiune, Sala Mare găzduiește și în luna decembrie proiecții de filme. Programul din primele două weekend-uri include următoarele titluri: „Tinker Bell” (4 decembrie, ora 10, dublat), „Alladin” (4 decembrie, ora 12, dublat) „Frozen” (11 decembrie, ora 10, dublat) și  „Frumoasa și bestia” (11 decembrie, ora 12, dublat). Biletele pentru filmele de la Opera Comică pentru Copii au preț promoțional, astfel prețul pentru două bilete este doar 10 lei. 

Biletele sunt disponibile pe platforma bilete.ro. Conform dispozițiilor legale în vigoare, Opera Comică pentru Copii continuă activitatea cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în interior sau în exterior, dacă toți participanții peste 12 ani sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. De asemenea, este obligatorie purtarea măștii de protecție. Copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani sunt exceptați de la îndeplinirea condițiilor de mai sus pentru participarea la activitățile menționate.

 

Atelierele și Magazinul OCC, în decembrie la Classical Christmas Market

În perioada 3-31 decembrie, Magazinul și Atelierele OCC vor funcționa și în cadrul Classical Christmas Market. Aflat la prima ediție, evenimentul este organizat de Opera Națională București și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și este primul Târg de Crăciun din România care pune în valoare, în exclusivitate, muzica clasică a sărbătorilor de iarnă.

„Classical Christmas Market” se va desfășura în aer liber, pe Esplanada Operei Naționale din centrul Bucureștiului (Bd. Mihai Kogălniceanu nr. 70-72), unde publicul se va putea bucura de scena specială a colindătorilor, de Atelierele Spiridușilor și de workshopuri pentru cei mici, de zboruri uimitoare cu sania, plimbări cu Express-ul OCC, dar și cu trăsura cu cai, de tradiționalele căsuțe cu bunătăți de sărbători și multe alte surprize, toate însoțite de multă muzică bună.

 

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București.

Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau telefon la 0745 45 56 45.