Gală de Operă și Operetă

A trecut deja mai bine de o lună de când Opera Comică pentru Copii (OCC) a început stagiunea de vară, cu spectacole în aer liber, desfășurate în curtea instituției de pe Calea Giulești 16. În fiecare vineri, sâmbătă și duminică, OCC oferă spectacole la două scene – Scena Mare și Scena de la Căsuța din Copac, respectând toate normele necesare în această perioadă.  Programul complet este disponibil în rețeaua bilete.ro. 

 

PREMIERĂ ÎN ACEST WEEKEND – GALA DE OPERĂ ȘI OPERETĂ

 

Pe 10 și 11 iunie, vineri și sâmbătă, de la ora 21:00, Opera Comică pentru Copii te invită la premiera Galei de Operă și Operetă, în regia maestrului Cristian Mihăilescu. În această Gală, cele mai frumoase și emoționante momente muzicale din spectacolele OCC se vor reuni și vor da naștere unui spectacol extraordinar. Bilete disponibile: https://www.bilete.ro/gala-de-opera/.

 

Miezul verii ne aduce o întâlnire cu totul specială, cu cele mai bune voci ale Operei Comice pentru Copii, reunite pe aceeași scenă, în două seri de gală. Sărbătoarea muzicii de operă și operetă va prilejui publicului întâlniri cu personaje îndrăgite din opere de W.A. Mozart, G. Rossini, G. Donizetti și operete de J. Strauss și F.R. Herve. Sub semnătura regizorului Cristian Mihăilescu, bagheta dirijorului Gheorghe Iliuță și în viziunea coregrafică a lui Cătălin Caracaș și Ionuț Picincu, artiștii OCC – soliștii vocali, orchestra și baletul – ne vor spune povești pe înserat, savurate de întreaga familie.”, a declarat soprana Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

 

6 MÂINI ȘI UN PIAN  CĂLĂTORIE MUZICALĂ INEDITĂ

 

De asemenea, în acest weekend se reia spectacolul ,,6 mâini și un pian”, de data aceasta în aer liber, la scena din Căsuța din Copac. Pe 11 și 12 poți călători prin muzica romantică, clasică și contemporană cu regele instrumentelor muzicale – pianul, alături de Trio Equilibrium (Mădălina Chiriac, Marta Băceanu, Ioana Cojuharov)  și  Abel Corban. Spectacolul este conceput asemenea unei povești cu prințese, care sunt provocate de profesorul Pianissimo să demonstreze că pot aborda orice gen muzical. Bilete disponibile: https://www.bilete.ro/6-maini-si-un-pian/

 

ONIX ȘI BARTON ÎN APLICAȚIA OPERA COPIILOR 

Chiar dacă Opera Comică pentru Copii și-a început activitatea cu spectacole în aer liber, își continuă și programul în aplicația Opera Copiilor: app.operacomica.ro, cu emisiuni și spectacole săptămânal. În această duminică, de la ora 17:00 până la ora 20:00 spectacolul regizat de Ana Crăciun Lambru –  ,,Onix și Barton” va fi disponibil în regim gratuit, mai apoi va putea fi vizionat oricând de către abonați. 

 

Opera Comică pentru Copii, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, este prima instituție care și-a început activitatea la sediul din Calea Giulești 16, oferind spectacole în aer liber, respectând conduita socială în vigoare pentru această perioadă, astfel încât în fiecare weekend din această vară vor fi prezentate, pe cele două scene amenajate în curtea interioară a instituției 20 de titluri diferite. De asemenea, Opera Comică pentru Copii a fost prima care a mutat activitatea în mediul online, imediat după aplicarea măsurilor de urgență, începând cu data de 9 martie 2020. De altfel, a și lansat aplicația Opera Copiilor (https://app.operacomica.ro/), unde sunt disponibile deja 30 de spectacole și zeci de emisiuni produse în exclusivitate de echipa Operei Comice pentru Copii. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare, precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, „Magazinul OCC”, tururile „În Spatele Cortinei”, „Escape Room”, „Games Room”, „Petrecere de ziua de naștere”, „Aventura Parc”, „Abonamente”, „Voluntariat”, aplicația „Opera Copiilor”, „Căpșunariul Copiilor”, campania „Alo, Opera Copiilor?” , traseul „Madagascar” etc. 

 

Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com și apel telefonic la  0751.186.008.