PROGRAM Festivalul Opera Copiilor 2019

Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), îi invită pe cei mici, alături de părinții lor, la Festivalul Opera Copiilor (FOC). Timp de 4 weekend-uri pline, Opera Comică pentru Copii îi sărbătorește pe cei mici la Festivalul Opera Copiilor (FOC). În perioada 24 mai – 16 iunie, copiii sunt invitați, alături de părinții lor, la cea de-a V-a ediție FOC, care îi așteaptă cu surprize și activități grozave. Curtea OCC și Zona Aventura Parc vor fi locurile unde copiii vor putea să descopere și să se bucure de jocuri variate, precum și alte activități pregătite special pentru ei. De asemenea, pe scenele celor trei săli, Sala Mare, Sala UnderGrant și Salonul Mozart, dar și în aer liber și în Grand Arena, se vor desfășura peste 60 de reprezentații ale celor mai îndrăgite spectacole ale Operei Comice pentru Copii., plus cele ale invitaților speciali!

PROGRAM FOC 2019

Piscina cu bile

120.000 de bile, 150 de metri pătrați de spațiu de joacă. Cea mai mare piscină cu bile din România se află la Opera Comică pentru Copii și este deschisă publicului în cadrul Festivalului Opera Copiilor.

V: 16:00 – 22:00

S: 10:00 – 22:00

D: 10:00 – 22:00

1 tichet / tură – 15 minute

Aventura Parc

Spațiul de joacă în care avem cățărări în copaci, perete de escaladă și tiroliene

V: 16:00 – 20:00

S: 10:00 – 20:00

D: 10:00 – 20:00

www.bilete.ro

casa de bilete

Grădina cu jocuri

Sute de boardgames-uri, jocuri de îndemânare, logică, strategie, educație și multă voie bună îi așteaptă pe cei mici, alături de cei mari la Grădina cu jocuri a Operei Comice pentru Copii. Magazinul OCC prezintă o ofertă variată pentru cei mari atunci când vine vorba despre cadourile copiilor.

V: 16:00 – 22:00

S: 10:00 – 22:00

D: 10:00 – 22:00

Intrare liberă

Atelierele dintre nori

Pentru că programul festivalului este „la înălțime”, și atelierele creative vor avea loc la 8 m înălțime, pe terasa care acoperă piscina cu bile. Atunci când vine vorba despre creativitate, atelierele sunt cele mai potrivite pentru copiii care își vor petrece timpul la Opera Comică pentru Copii.

V: 16:00 – 22:00

S: 10:00 – 22:00

D: 10:00 – 22:00

3 / 4 / 5 / 6 tichete

Scena din copac

Una dintre cele mai importante atracții ale ediției trecute a fost Căsuța din copac unde, anul acesta, vom amenaja o scenă dedicată evenimentelor de mici dimensiuni. Recitaluri, lansări de carte, povești spuse copiilor de către vedete sau Biblioteca vie, vor avea loc la înălțime în Copacul Operei Comice pentru Copii.

S: 11:00 – 17:00

D: 11:00 – 17:00

Intrare liberă

Street Stage

Spectacolul este prezent pretutindeni în Festivalul Opera Copiilor, așa încât amenajăm o scenă specială pe aleea care traversează curtea. În acest spațiu vor performa copiii din cadrul atelierelor Operei Comice pentru Copii, jongleri, magicieni și alți entertaineri.

S: 15:00 – 16:00, 18:00 – 19:00

D: 15:00 – 16:00, 18:00 – 19:00

Intrare liberă

Grădina cu fluturi

Sute de fluturi vii, o junglă adevărată, broaște țestoase și iguane vin în grădina cu fluturi a Festivalului Opera Copiilor. O experiență inedită în cadrul căreia copilul ia contact direct cu natura și descoperă minunile colorate pe care fluturele le poartă pe aripi.

V: 16:00 – 22:00

S: 10:00 – 22:00

D: 10:00 – 22:00

2 tichete – acces

4 tichete – tur ghidat

OCC Grand Arena

Anul acesta, Festivalul Opera Copiilor construiește o mare arenă acoperită în care vor avea loc zeci de evenimente. Show-uri cu invitați speciali, spectacole din repertoriul instituției, concurs de dans pentru copii, o gală corală, un show de magie, o gală a Operei Comice pentru Copii cu muzica desenelor animate și multe alte surprize îi vor aștepta pe spectatorii festivalului la OCC Grand Arena.

Program special

www.bilete.ro

casa de bilete

Foodcourt

Ca experiența să fie completă, în cadrul festivalului organizăm și un food court cu mâncare pe gustul tuturor, dar și cu sucuri și înghețată. 10 van-uri vor avea grijă ca publicul nostru să nu ducă lipsă de nimic iar timpul petrecut în cadrul festivalului să acopere toate necesitățile spectatorilor.

V: 16:00 – 22:00

S: 10:00 – 22:00

D: 10:00 – 22:00

Intrare liberă

Water Fight Roof

Pentru că este vară, oferim copiilor cea mai răcoritoare experiență într-unul dintre cele mai interesante spații ale Operei Comice pentru Copii. Astfel, pe acoperișul instituției, vom amenaja un spațiu în care apa va fi principala armă împotriva căldurii. Libertatea de a o folosi va fi maximă.

V: 16:00 – 20:00

S: 10:00 – 20:00

D: 10:00 – 20:00

1 tichet / tură – 15 minute

Cinema OCC

În aer liber, la înălțime, amenajăm cinematograful OCC, unde vom rula filme de la Festivalul Internațional de Film de Animație ANIMEST, spectacole ale Operei Comice pentru Copii și pelicule educative, până târziu în noapte. Experiența de a te uita la un film pe acoperișul unei clădiri, așezat pe pufi confortabili este unică și se află în oferta Festivalului Opera Copiilor.

V: 21:00 – 22:30

S: 21:00 – 22:30

D: 21:00 – 22:30

Observatorul de stele

Pe acoperișul Operei Comice pentru Copii vom explora tainele Universului în cadrul Observatorului de stele OCC. Vom afla ce se ascunde la milioane de ani lumină, vom face o excursie pe lună și vom descoperi planetele prin obiectivele telescoapelor.

V: 22:30 – 00:00

S: 22:30 – 00:00

D: 22:30 – 00:00

Biblioteca vie

Opera Comică pentru Copii încurajează cititul, motiv pentru care îi provocăm pe spectatorii noștri să descopere cărțile vii și poveștile acestora în cadrul festivalului. Biblioteca vie este o experiență unică prin care vom descoperi poveștile personajelor și personalităților adresându-le direct întrebări și privindu-i în ochi atunci când ne răspund.

S: 11:00 – 13:00 și 15:00-17:00

D: 11:00 – 13:00 și 15:00-17:00

Vedetele citesc povești… în copac!

În căsuța din copac vom descoperi o altă latură a vedetelor noastre preferate: aceea de povestitor. Vom asculta povești citite de personalități din cultură, sport și media, întru-n cadru cu adevărat de poveste.

S: 15:00 – 17:00

D: 15:00 – 17:00

Turul acvariilor

Patru acvarii de 600 litri și cu peste 100 de pești colorați din patru mari familii subacvatice îi așteaptă pe cei mici la Opera Comică pentru Copii. Poveștile peștișorilor vor fi prezentate de ghizi într-un tur inedit al acvariilor OCC.

V: 20:00

S: 14:00; 15:00

D: 14:00; 15:00

3 tichete / tur – 45 minute

OCC Face painting corner

Avem grijă ca cei mici să se transforme în personajele pe care le visează. Amenajăm spații generoase pentru activități de face-painting astfel încât toți cei care își doresc să poată pleca acasă plini de culoare.

V: 16:00 – 20:00

S: 10:00 – 20:00

D: 10:00 – 20:00

1 tichet

Spectacolele OCC

8 titluri de succes, 60 de reprezentații, 2 premiere – aceasta este oferta culturală de spectacole pe care Festivalul Opera Copiilor o pune la dispoziția bucureștenilor. Producții de operă („Flautul Fermecat”), balet („Fetița cu chibrituri”, „Jack și vrejul de fasole”, „Eliza – micuța florăreasă”), musical („Madagascar – a musical adventure” – PREMIERĂ), concerte („Carnavalul animalelor” – PREMIERĂ) și teatru („Erus și Valea Răbdării” și „Onix și Barton”) vor completa atmosfera de festival, la cele mai înalte standarde de educație culturală din România.

Program special

www.bilete.ro casa de bilete

Zona de relaxare

Hamace, jocuri de grădină, pufi confortabili, iarbă verde, un leagăn al florilor și multă muzică bună te așteaptă în zona de relaxare a festivalului.

V: 16:00 – 00:00

S: 10:00 – 00:00

D: 10:00 – 00:00

Intrare liberă

Escape Room

O alternativă inteligentă și plăcută de a-ți petrece timpul liber. Jocul de tipul escape room este un joc despre logică, perspicacitate și care pune la încercare inteligența, intuiția, precum și deducția. Fiecare dintre cele două camere de la OCC, “Harap Alb” si “Punguta cu doi bani”, oferă o experiență unică, mai cu seama prin tema aleasă – povestile nemuritoare ale lui Ion Creangă.

V: 17:00 – 19:30

S: 11:00 – 19:30

D: 11:00 – 19:30

www.bilete.ro

casa de bilete

Tururi în spatele cortinei

Opera Comică pentru Copii organizează tururi speciale, sub forma unor spectacole itinerante. Spectatorii mici și mari care vin cu noi în tur fac cunoștință cu o parte dintre artiștii de pe scenă – cântăreți, balerini, instrumentiști – apoi văd de aproape cabinele, costumele și echipamentele tehnice utilizate în spectacolele noastre și, în cele din urmă, devin ei înșiși artiști pe scena Operei Comice pentru Copii. La final, garantat rămânem prieteni!

După fiecare spectacol de la Sala Mare a OCC

www.bilete.ro

casa de bilete

Colțul cu clopoței

Cine și-a imaginat că toate notele muzicale pot fi interpretate de clopoței? La Colțul cu clopoței vom învăța să cântăm piese întregi cu ajutorul clopoțeilor magici Cantus Mundi.

V: 16:00 – 22:00

S: 10:00 – 22:00

D: 10:00 – 22:00

Zona VR

Explorăm lumea subacvatică și zburăm deasupra munților la Festivalul Opera Copiilor. Experiențele inedite te așteaptă la zona VR amenajată în curtea OCC.

V: 16:00 – 22:00

S: 10:00 – 22:00

D: 10:00 – 22:00

1 tichet / tură – 3 minute

Atelierele de vară

Construim zmee, confecționăm păpuși, creăm bijuterii, grădinărim și meșterim la atelierele de vară ale Festivalului Opera Copiilor.

V: 16:00 – 22:00

S: 10:00 – 22:00

D: 10:00 – 22:00

3 / 4 / 5 / 6 – tichete

Concursul FAN OCC

Clubul fanilor OCC se vor întrece în…cunoștințe! Pe scena din copac, cei mai împătimiți fani ai OCC au ocazia să ne demonstreze că spectacolele noastre nu au secrete pentru ei. Un concurs interactiv cu întrebări și premii pe măsură le va testa cunoștințele și viteza de reacție. Prestigiosul titlul ”Cel mai mare FAN OCC” va face din competițe un adevărat show și va aduce un abonament câștigătorului!

S: 13:30 – 14:30

D: 13:30 – 14:30

Intrare liberă

Info Point

Toate informțiile de care ai nevoie le vei găsi la Info Point-urile OCC. Pașapoartele de festival, harta cu activități, înscrieri la diverse evenimente și tichetele valorice îți vor fi la îndemână dacă apelezi voluntarii noști de la Info Point.

V: 16:00 – 22:00

S: 10:00 – 22:00

D: 10:00 – 22:00

Intrare liberă

Treasure Hunt

O listă mare de indicii de vei rezolva, premiile OCC le vei câștiga! Pornești singur sau în echipă în aventura Treasure Hunt și descoperi secrete ascunse pe care nu le poate vedea toată lumea, iar dacă le afli pe toate, câștigi garantat premii. Distracție este pe măsură!

S: 15:00 – 16:00D: 15:00 – 16:00

Intrare liberă

Fun Racing OCC

Pentru micii împătimiți de automobile, Festivalul Opera Copiilor a pregătit o pistă de raliuri în miniatură. Mașinuțele teleghidate se vor întrece la OCC, iar micii spectatori șoferi sunt așteptați să se bucure de Fun Racing OCC.

V: 16:00 – 20:00

S: 10:00 – 20:00

D: 10:00 – 20:00

2 tichet / tură – 10 minute

Insula Lilliput

Suntem obișnuiți să navigăm online zi de zi. La Festivalul Opera Copiilor vom învăța ce înseamnă cu adevărat navigarea. Un râu articial construit în curtea Operei Comice pentru Copii, multe surprize și o aventură pe cinste te vor aștepta la Insula lui Guliver – Lilliput.

V: 16:00 – 22:00

S: 10:00 – 22:00

D: 10:00 – 22:00

2 tichete/ tură (3 minute)