Un număr impresionant de copii frumoși și talentați au încântat publicul evoluând pe scena Sălii Mari a Operei Comice pentru Copii într-un spectacol grandios – ultima premieră de Sală Mare a Operei Comice pentru Copii, „Madagascar – A Musical Adventure”, regizată de Emil Pantelimon și Jaqueline Bratu. Toți cei prezenți s-au lăsat antrenați de ritmurile molipsitoare și de jocul expresiv al micilor interpreți care au dat viață îndrăgitelor și simpaticelor personaje din filmul de animație omonim, marca Dreamworks, părăsind sala din cale afară de impresionați de performanțele extraordinare de care au dat dovadă aceștia.

Coregrafia, semnată de binecunoscuta Jaqueline Bratu – care a mai pus în scenă la Opera Comică pentru Copii câteva spectacole la fel de frumoase – îți taie respirația. Nu poți să nu rămâi uimit gândindu-te la câtă imaginație, energie, răbdare și motivație poate deține o singură persoană pentru a dirija un număr atât de mare de copii (cu vârste variate, cuprinse între 4 și 13 ani!), făcându-i să se sincronizeze atât de bine, încurajându-i să nu se lase intimidați de mulțimea de ochi care-i privesc încontinuu, mai bine de o oră, și cât de mare poate fi satisfacția la finalul fiecărei reprezentații, când uralele și aplauzele nu mai contenesc.

Povestea, care are două fire narative, „explodează” pe ritmuri nestăpânite într-un decor luxuriant, ce poartă semnătura scenografului Vladimir Turturica, și te poartă, pe rând, din jungla newyorkeză, în cea africană, într-un festin distractiv de neuitat.

Într-o grădină zoologică din New York se leagă cele mai neobișnuite pretenii: un cvartet colorat (și la propriu, și la figurat) format din animale exotice își duc existența sub ochii curioși ai vizitatorilor, care vin zilnic și îi fotografiază. „Zâmbiți și faceți cu mâna!” este motto-ul celor cazați acolo.

Astfel, cel mai bun prieten al leului Alex este zebra Marty, care trece printr-o criză existențială, fiind sătul de viața în captivitate, care l-a făcut să nici nu-și mai dea seama dacă este „alb cu dungi negre sau negru cu dungi albe”. Întâmplător, se apropie și ziua sa de naștere – împlinește un deceniu de viață, iar lui Alex i se alătură alți doi prieteni la fel de exotici: girafa Melman și hipopotamul „monocromatic” (sic) Gloria, poznașă, dar mereu săritoare.

Marty visează la libertate și aproape că îl lasă indiferent petrecerea surpriză pe care cei trei prieteni i-au pregătit-o, alături de „tortul” vegan, făcut din delicatese verzi și proaspete. Marty le dezvăluie dorința unui trai în libertate, dar prietenii lui încearcă să-i tempereze avântul și să-l convingă de faptul că viața la zoo este cât se poate de comodă și plăcută. Acesta nu ascultă și evadează peste noapte. Dar ceea ce nu știu ei este că pinguinii plănuiesc și ei să evadeze pentru a ajunge acasă, în ținuturile reci de la Polul Sud, departe, în „Anturtica”.

Descoperind că Marty a dispărut, cei trei prieteni pornesc în căutarea lui, printre zârie-nori și traficul intens din marea metropolă americană. Imediat se pornește tărăboiul, televiziunile transmit în direct situația de ultimă oră, iar evadații (cu tot cu pinguini și încă un companion neașteptat – cimpanzeul mucalit Mason) sunt împușcați cu tranchilizante, băgați în containere și îmbarcați pe un vapor cu destinația Africa. Năstrușnicii pinguini reușesc, din nou, să deturneze situația în favoarea lor, preiau controlul ambarcațiunii și pornesc spre Antarctica.

În ambuscada creată, containerele în care se aflau cei patru prieteni cad accidental peste bord, plutesc în derivă și sunt naufragiază pe țărmurile unui ținut bizar, cu o faună endemică pe măsură: insula Madagascar. Bulversați de cele întâmplate, cei patru „ciudați” sunt convinși că au fost mutați la grădina zoologică din San Diego, dar curând își dau seama că destinul lor a suferit o schimbare drastică și total neprevăzută.

Aceștia devin eroi peste noapte după ce salvează o ființă bizară din ghearele temutei foosa (o felină prădătoare specifică zonei). Cei patru se trezesc înconjurați de „veverițe exotice” și „ratoni plinuți”, despre care află în curând că sunt, de fapt, lemuri. Aceștia au o căpetenie foarte prietenoasă, pe extravagantul (mărețul, minunatul, fabulosul, cvasi-atotputernicul „etc. etc. etc.”) Rege Julien al XIII-lea, secondat de consilierul său, Maurice, și toată ziua o țin într-o petrecere. Distacția este amenințată, din când în când, de foosa, care vine din temutele ținuturi ale carnivorelor să-și ia tributul, iar faptul că cei patru „ciudați” au pus-o pe fugă, i-a transformat pe aceștia în personaje de proporții mitologice care beneficiază de profunda recunoștință (mai mult sau mai puțin interesată) a localnicilor.

Între timp, pinguinii au ajuns în Antarctica, dar, fiind prea frig și pustiu, au fost dezamăgăți și au decis să se întoarcă.

Alex, Marty, Gloria și Melman se dezmeticesc și realizează că dorința prietenului lor, de a trăi în libertate, s-a adeverit și descoperă că acest stil de viață este cât se poate de plăcut. Mai puțin Alex, care este privat acum de mesele copioase, servite zilnic de îngrijitorii de la zoo, iar instinctele de prădător ies la iveală în cel mai neplăcut și neașteptat mod: într-o dimineață, se trezește cu colții înfipți în pulpa celui mai bun prieten al său Marty! Dacă ceilalți trei sunt înțelegători – căci „ce-i o mușcătură între prieteni?!” -, leul Alex decide să se autoizoleze pe teritoriul prădătorilor, unde trăiește foosa, pentru a nu-și pune în primejdie prietenii. Gloria, Marty și Melman pornesc în căutarea lui Alex, dar Marty e înconjurat de o haită de foosa. Însă prietenia lui Alex e mai puternică decât instinctele de prădător, iar acesta sare în apăratea lui Marty și alungă haita. Între timp, apar pinguinii, care le vin în ajutor și cu toții pornesc înapoi spre New York, salvându-i și pe lemuri de pericolul care i-a pândit atâta amar de vreme, iar totul se termină cu bine.

Povestea, așa cum o știm, este încântătoare prin firul narativ și răsturnările de situații pline de haz, dar replicile spuse cu umor și dezinvoltură de micii interpreți multitalentați de-o șchioapă, costumați în pinguini, lemuri și tot felul de sălbăticiuni, sub atenta îndrumare a coregrafei Jaqueline Bratu și a regizorului Emil Pantelimon, aflat la prima sa experiență de acest gen (deși ai putea crede că are ani de regie de teatru în spate, după ce vezi un astfel de spectacol!) o fac pur și simplu adorabilă. Nu te-ai aștepta ca acțiunea să fie brusc întreruptă de transmisiuni în direct chiar din balconul Sălii Mari a OCC, și, cu atât mai puțin, nu credeai să descoperi vreodată că pinguinii zboară – și aceasta, chiar pe deasupra capului tău! Acrobațiile și cascadoriile demne de cei mai mari profesioniști sunt realizate de copii antrenați mai ceva ca forțele speciale. Zecile de ore istovitoare și eforturile depuse de micii artiști, de părinții lor și de întreaga echipă de creație au prins contur în cel mai frumos mod cu putință, primindu-și răsplata prin minute în șir de aplauze.

Cronică de Alexandra Zărnescu