Spectacole suplimentare, la cererea publicului, în toate sălile Operei Comice pentru Copii

Opera Comică pentru Copii anunță suplimentarea numărului de reprezentații pentru titlurile programate în următoarea perioadă în cele trei săli ale instituției. 

La cele 7 reprezentații sold out a fost adăugat un spectacol suplimentar pentru baletul „Alice în Țara Minunilor”, în regia și coregrafia Corinei Dumitrescu. Astfel, publicul încă mai poate găsi bilete pentru reprezentația programată sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 11. „Alice în Țara Minunilor” de la Opera Comică pentru Copii are prospețimea mișcării de dans contemporan care surprinde întotdeauna și astfel spectacolul răspunde vizual preferințelor publicului tânăr și foarte tânăr de azi, care caută o apropiere mai mare a artei față de propriile sale experiențe și cu siguranță multă spectaculozitate, menționează o cronică a premierei.

„Noaptea Magiei” în Salonul Mozart

Al doilea titlu suplimentat este „Noaptea Magiei”, spectacol care se joacă în premieră, în acest weekend, în Salonul Mozart, cu casa închisă. La cererea publicului, conducerea instituției a decis prelungirea cu încă două weeekend-uri a acestui titlu în stagiunea curentă, astfel încât publicul are ocazia să se bucure până pe 13 noiembrie de experiența baghetei magice a lui Bogdan Muntean, realizatorul spectacolului. În total sunt programate 40 de reprezentații în cele 3 week-end-uri.

„Bubu și Anotimpurile” în Sala UnderGrant

A treia veste bună este adresată părinților cu copii de 0-3 ani, care nu au reușit să prindă bilete la spectacolul special dedicat acestei vârste, „Bubu și Anotimpurile”. Începând cu 19 noiembrie sunt programate 80 de reprezentații, câte 8 pe zi, în fiecare sâmbătă și duminică, timp de o lună, până pe 18 decembrie inclusiv, în Sala UnderGrant. 

Producția are la bază un scenariu fix, dar și un important element improvizatoric, ce va fi generat de interacțiunea cu copiii. Astfel, fiecare reprezentație este unică și interactivă, putând participa maxim 15 copii cu însoțitorii lor. ,,Bubu și Anotimpurile” este prima creație de artă realizată special pentru bebeluși și pentru interacțiunea dintre copii și părinți, pentru că participarea părinților în timpul spectacolului este absolut necesară, chiar obligatorie. Proiectul propune un tip de interacțiune culturală cu efect și în afara spațiului de spectacol, oferind ustensile noi pe care părinții le pot utiliza mai departe, în comunicarea cu copilul și introducerea lui treptată în lumea artistică.

Biletele și Abonamentele pentru Stagiunea 2022-2023 disponibile online

Biletele și Abonamentele pentru stagiunea 2022-2023 sunt deja puse în vânzare în rețeaua bilete.ro. Abonamentele Clasic OCC au prețuri cuprinse între 200 și 550 lei, în funcție de locurile alese, și asigură participarea abonatului la 10 reprezentații de weekend, în Sala Mare, cu excepția premierelor și avanpremierelor. De asemenea, abonații primesc un produs promoțional la fiecare spectacol ales. Informații suplimentare despre abonamente sunt disponibile pe site-ul instituției, precum și telefonic, la 0751 186 028, sau în scris, la occ.abonamente@gmail.com. În această toamnă, Opera Comică pentru Copii revine cu cele mai frumoase spectacole pentru cei mici. 

În stagiunea curentă,  premierele care îi așteaptă pe copii în Sala Mare includ spectacolul de operă „Elixirul Dragostei”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu (în luna februarie), musicalul „Erus și Valea Recunoștinței”, regizat de Ana Crăciun Lambru (începând din aprilie), dar și spectacolul „School of Musical” (în luna iunie). Salonul Mozart găzduiește două producții noi: spectacolele de magie „Noaptea Magiei” (premiera în octombrie)  și „Universul Magiei” (începând din ianuarie), concepute de Bogdan Muntean. La Sala UnderGrant copiii o întâlnesc, în premieră, pe  „Heidi, fetița munților”, în regia Claudiei Ciobanu (începând din luna martie). De asemenea, cei mai mici spectatori (0-3 ani) continuă aventurile alături de personajul lor preferat, Bubu, în producția „Bubu la Zoo”, care poartă semnătura regizorală a Andreei Soare și Irinei Furdui (începând din luna ianuarie).

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către  soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole  de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”,  „Abonamente” sau „Voluntariat”.

Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.