Din 22 şi până în 31 martie Opera Comică pentru Copii organizează a doua ediţie a Festivalului Cărţilor Deschise. Mai precis, între cele două weekenduri dintre 22 şi 31 martie, copiii de toate vârstele sunt invitaţi la Opera Comică pentru Copii, pentru a participa la o adevărată sărbătoare a cărţii şi cititului. Şase zile încărcate de […]
Din 22 şi până în 31 martie Opera Comică pentru Copii organizează a doua ediţie a Festivalului Cărţilor Deschise.
Mai precis, între cele două weekenduri dintre 22 şi 31 martie, copiii de toate vârstele sunt invitaţi la Opera Comică pentru Copii, pentru a participa la o adevărată sărbătoare a cărţii şi cititului. Şase zile încărcate de evenimente, ateliere tematice incitante, lansări de carte, sesiuni de autografe şi promoţii fără concurenţă. Unele dintre cele mai importante edituri de carte pentru copii vin şi în această ediţie la Festivalul Cărţilor deschise cu propuneri valoroase şi pline de imaginaţie.
Apropos, ştiaţi că, deloc întâmplător, în 2 aprilie este Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii? Şi că pe 2 aprilie venea pe lume, acum 219 ani, scriitorul danez Hans Christian Andersen? Iată de ce, din 1967 încoace, întregul mapamond celebrează an de an literatura şi cărţile pentru copii. Pentru că atunci când te gândeşti la un top al scriitorilor preferaţi în copilărie, Hans Christian Andersen ar ocupa, cu siguranţă, unul dintre locurile fruntaşe.
Importanţa inestimabilă a cititului
Auzim peste tot îndemnul de a obişnui copiii cu cititul de la cele mai mici vârste. Şi asta nu doar pentru că, aşa cum spune Carlos Ruiz Zafón, cărţile sunt oglinzi în care vezi ce ai deja înăuntrul tău. Nu doar pentru că, prin intermediul lor, cei mici păşesc pe un teritoriu magic, care îi ghidează către primele conştientizări, primele întrebări, chiar către primele dileme ingenue. Un teritoriu pe care nu-l vor uita niciodată şi la care se vor reîntoarce, cu nostalgie, ori de câte ori vor dori să se reîncarce cu ceva din acea energie proaspătă a idealizării magice. Dincolo de beneficiile dezvoltării limbajului, a vocabularului şi de accesul la un volum mare de informaţii, cititul este unul dintre cele mai importante motoare de potenţare a empatiei. Poveştile şi personajele lor, problemele cu care se confruntă şi bucuriile lor îi ajută pe copii să rezoneze cu o largă gamă emoţională, cu perspective variate şi stiluri de viaţă şi chiar de gândire uneori extrem de diferite. În afară de asta, cărţile îi ajută pe cei mici să înveţe cum să îşi gestioneze propriile trăiri, să vorbească despre ele, să le înţeleagă şi să le accepte. Cititul împreună înseamnă, de asemenea, timp investit cu sens, timp petrecut împreună. Chiar şi câteva minute în care părinţii parcurg împreună cu copiii o carte creează un preţios moment de conexiuneemoţională, senzorială, intelectuală şi culturală.
Un Festival al cărţilor deschise!
Pentru că de aici porneşte totul. De la acest simplu gest de a deschide o carte, de a o atinge, mirosi, privi, apoi de a asculta sau citi. Primul pas către o relaţie de prietenie pentru totdeauna. Într-un context general mai degrabă sărac în festivaluri de carte pentru cei mici, Opera Comică pentru Copii propune în cele două weekenduri din perioada 22 – 31 martie 2024, a doua ediţie a Festivalului Cărţilor deschise. Proiectul vine şi în acest an cu o multitudine de evenimente educative şi interactive, de care se vor bucura nu doar copiii, ci întreaga familie. Un întreg evantai de propuneri ce mizează pe două direcţii esenţiale: diversitate şi interactivitate. În afara tradiţionalelor lansări de carte pentru copii şi a unei selecţii atent realizate de volume adaptate diferitelor categorii de vârstă, organizatorii au pregătit în incinta Magazinului OCC inclusiv o zonă dedicată bebeluşilor, cu cărţi senzoriale şi jucării dedicate, dar şi un spaţiu de lectură şi relaxare, dotat special pentru voi de către Bookster cu fotolii puf şi hamace confortabile. După succesele înregistrate anul trecut, şi la această a doua ediţie vei putea aduce o carte şi pleca acasă cu o alta! Sau, dacă te simţi generos, poţi şi dona!
Promoţii atractive, sesiuni de autografe şi un concurs dedicat creativităţii literare, în care cei care se simt inspiraţi pot aşterne pe hârtie tot ceea ce le dictează imaginaţia sunt câteva dintre punctele de atracţie ale acestei ediţii. Iar dacă vei parcurge programul, vei remarca rapid accentul pus în ansamblu pe profunzimea actului de lectură, cu accent pe gândirea critică şi pe interacţiunea directă, permanentă cu publicul cititor.
De la cuvinte la creaţie
O componentă de bază a actualei ediţii, atelierele de lectură pornesc tocmai de la importanţa fundamentală a cititului cu voce tare pentru copii, cu atenţie la intonaţie, la momentele de suspans, cu transformarea povestitorului într-un adevărat actor, ce va deveni preferatul copiilor tăi. Iar dacă acest rol este asumat chiar de autorul poveştii în cauză, impactul devine irezistibil. Din 22 până în 31 martie cei mici vor avea ocazia să le cunoască şi să le asculte pe Ana Glonin(„Iepurele din stele”), Adina Tabacu („Muni, la răsăritul lunii”), Andreea Tănăsescu („Minunata călătorie a Almei şi a motanului Ivan în Ţările-de-Sus”), Georgiana Chiţac („Cui i-e frică de Scufiţa Roşie?”), Deni Roşca („Peripeţiile hamsterului Şumi”), Luminiţa Corneanu (Cameleonul Camipleacă în Tibet”), Lavinia Branişte („Fanfara lui Rostogol”), Irene Postolache („De ce se ceartă pisicile”) sau Beatrice Preda („Pădurea într-o parte”). În cazul unora dintre acestea, copiii vor cunoaşte şi ilustratorii cărţilor, fiind invitaţi de către aceştia să deseneze ei înşişi personajele principale şi să discute despre ele. De altfel, încurajarea gândirii critice în discuţiile cu autorii şi ilustratorii, dar şi implicarea copiilor în activităţi creative, relaţionate în mod direct cu volumele sau subiectele propuse, reprezintă unele dintre obiectivele principale ale acestei ediţii. Interactivitatea te va întâmpina în cadrul atelierelor oferite de Editura Arthur, dar şi în Atelierul Poveştilor din 23 martie, unde cei mici îşi vor putea crea propriile măşti cu personaje preferate, vor învăţa să îşi confecţioneze, cu ajutorul principiilor Origami, semne de carte şi vor discuta deschis despre una dintre cele mai comune temeri ale primilor ani, cea de întuneric, pornind de la povestea „Dulapul cu monştri” scrisă de Magda Cojocea şi Irina Petcu.
Editura Sofiami vine, de asemenea, cu un concept atractiv, ce îmbină lectura unora dintre cele mai iubite cărţidin literatura universală („Dinozaurul Fred” de Michael Engelhardt şi Ronald Kruschak, „Misterul din oraşul găinilor” de Albert Arrayás. „Ava cea puternică” de Anja Grote şi „Micul prinţ” de Antoine de Saint-Exupéry) cu sesiuni de dezbatere critică, ilustraţie, crafting, colaj, jocuri de instrumente muzicale, teatru de umbre şi jocuri de lumini.
Şi pentru că în 2023 s-au împlinit 80 de ani de la lansarea cărţii „Micul prinţ”, sâmbătă, 30 martie, Mădălin Guruianu îi invită pe toţi cititorii pasionaţi de Antoine de Saint-Exupéry să participe la o dezbatere despre semnificaţiile profunde ale celebrului text.
Lansări de carte şi ateliere de dezvoltare emoţională
Emoţiile reprezintă linia de legătură între cele trei apariţiide carte ale acestei ediţii. Duminică, 24 martie, Dana Samoil Istrate lansează volumul „PIC, Picătura Curajoasă”, apărut la editura DPH, o metaforă sensibilă, ce ne poartă pe calea transformării personajului principal, Pic, o picătură de ploaie obișnuită, dar plină de compasiune și dăruire, ce este aleasă de Soare pentru a îndeplini misiunea de a aduce bucurie celor din jur. Lansarea va fi urmată de două ateliere de dezvoltare emoţională bazată pe cărţi, gândite ca un instrument de lucru cu emoţiile şi susţinute de psihoterapeuţii Roxana Niciev şi Ionel Mocanu. În aceeaşi zi, 24 martie, se va lansa şi cartea „Pădurea într-o parte” de Cristina Beatrice Preda, volum oferit de editura Creator, ce ne prezintă povestea fetiţei Andaluzia, cea care vede poveştile cu inima.
Despre aceeaşi temă este vorba şi în volumul „Emoţii şlefuite în versuri”, lansat în 30 martie de cea mai tânără autoare a acestei ediţii, Andruni Baciu, în vârstă de 17 ani. „Nu este o poveste care să fie citită într-un singur sens, ci o grupare de amintiri şi emoţii, şlefuite pentru a fi înţelese în ordinea în care cititorul are nevoie” ne spune Andruni Baciu.
Proiecţii de filme inspirate din cărţi urmate de ample sesiuni de dezbateri
Şi pentru că literatura se îmbină uneori perfect cu cinematografia, în 23, 24, 30 şi 31 martie pot fi urmărite în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii patru filme celebre, inspirate de cărţi nemuritoare: Charlie şi fabrica de ciocolată (2005), Chemarea străbunilor (2020), Marele uriaş prietenos (2016) şi Matilda (1996). Două dintre aceste pelicule, Chemarea străbunilor şi Matilda vor fi urmate şi de câte osesiune de dezbateri cu durată de 60 de minute despre subiect, ecranizare, personaje, evoluţia acestora şi înţelesurile mai adânci ale .
Alte atracţii ale Festivalului Cărţilor Deschise
Oferta bogată a Festivalului este completată de plimbareainteractivă prin „Universul exotic” oferită de astronomul Adrian Șonka, cel care explică misterele cosmosului pe înţelesul tuturor, dar şi de călătoria muzicală prin poveşti susţinută de scriitorul Alec Blenche, ce revine, ca de fiecare dată, cu noi provocări la OCC, şi de Emma Blenche. Claudia Ciobanu, regizoarea, scenarista şi textiera spectacolului „Heidi” şi actriţa Cătălina Antal îi provoacă pe cei mici să îşi imagineze ce poveşti citeşte Heidi, fetiţa munţilor şi, implicit, care ar putea fi personajele ei preferate; iar Ligia Necula de la Radio România propune două ore dedicate poveştilor radiofonice din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii. Sunt prezente, de asemenea, Daniela Olaru cu Ratonul Pălărie care ne învaţă geografie în două ateliere de ilustraţie, Cristina Istrate cu aplicaţia de poveşti bilingve NABU, proiectul Eloega, cu cărţile sale personalizate, care pot înregistra vocile celor dragi, dar şi Francisca Călin cu Atelierul de dorinţe, ce are la bază volumul „Să îți pui o dorință”. Nu lipseşte nici contactul cu lumea fascinantă a versurilor, pentru că înatelierul „Cutiuţa cu poezii”, Claudia Ciobanu îi va ajuta pe cei mici să descopere puterea şi frumuseţea rimelor bine plasate. Iar duminică, 24 martie, iubitorii cărţii „Fetiţa cu bujori în obrăjori şi fluturi în păr” o pot întâlni pentru o sesiune de autografe chiar pe autoare, Giulia maria Gaga, pregătită să le răspundă la orice întrebare.
Te aşteptăm şi pe tine la Festivalul Cărţilor Deschise!
Când? În cele două weekenduri din perioada 22 – 31 martie 2024
Unde? La Opera Comică pentru Copii.
Limita de vârstă? Nu există.
Preţul? Gratuit!
Parteneri: Editurile Arthur, Gama, Corint, Katartis, Univers, Nemira, Paralela 45, DPH, Creator, Societatea Română de Radiodifuziune, Usborne
un articol de Ioana Marghita
La Opera Comică pentru Copii, ultimele două weekend-uri din luna martie sunt dedicate cărților, lecturii și poveștilor, îmbogățind experiența tuturor pasionaților de literatură. A doua ediție a Festivalului Cărților Deschise se desfășoară în perioada 22-31 martie 2024, astfel: vineri între orele 17:00 și 21:00, sâmbătă între orele 10:00 și 21:00, iar duminică între orele 10:00 […]
La Opera Comică pentru Copii, ultimele două weekend-uri din luna martie sunt dedicate cărților, lecturii și poveștilor, îmbogățind experiența tuturor pasionaților de literatură. A doua ediție a Festivalului Cărților Deschise se desfășoară în perioada 22-31 martie 2024, astfel: vineri între orele 17:00 și 21:00, sâmbătă între orele 10:00 și 21:00, iar duminică între orele 10:00 și 16:00. Accesul publicului este gratuit, iar pentru participarea la anumite activități și ateliere se pot procura tichete OCC disponibile la Magazinul OCC din incinta instituției, la un cost de 3 lei per tichet.
Festivalul Cărților Deschise se adresează tuturor vârstelor, inclusiv celor mai tineri potențiali cititori (0-3 ani), oferind zone senzoriale și de relaxare, concursuri și oferte speciale pentru cărțile dedicate bebelușilor. Programul său variat include prezentări și lansări de carte, întâlniri cu autori români, ateliere tematice de creație, vizionări de lungmetraje și dezbateri captivante despre carte vs. film. Festivalul devine astfel ocazia perfectă pentru ca toți copiii să descopere fascinația poveștilor citite. RFI România este partenerul radio al acestui eveniment cultural inedit.
Tot în cadrul Festivalului Cărților Deschise, Bookster asigură un spațiu de relaxare pentru public. Vizitatorii au oportunitatea de a se destinde într-un ambient plăcut și prietenos și în același timp pot împrumuta și citi cărți din selecția oferită de Bookster. Acest parteneriat adaugă o dimensiune suplimentară evenimentului, oferind participanților posibilitatea de a se bucura de lectură într-un mediu confortabil și atrăgător.
O altă noutate a acestei ediții este dată de includerea în programul festivalului a patru ecranizări după romane celebre pentru copii, în parteneriat cu Pro Video, două dintre ele fiind urmate și de o dezbatere cu public pe tema carte vs. film: Chemarea străbunilor (dublat), după romanul omonim al lui Jack London, duminică, 24 martie, de la ora 13.30, respectiv Matilda (subtitrat), după romanul omonim al lui Roald Dahl, duminică, 31 martie, de la ora 13.30. Celelalte două filme incluse în festival sunt Charlie și fabrica de ciocolată (subtitrat), programat sâmbătă, 23 martie, de la ora 13.30, și Marele uriaș prietenos (dublat), programat sâmbătă, 30 martie, de la ora 13.30, ambele fiind ecranizări după volume scrise de Roald Dahl. Proiecțiile au loc în Sala Mare, iar biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro, la prețul de 10 lei.
În cadrul Festivalului Cărților Deschise, câștigătorii Concursului „Micii Scriitori” vor avea ocazia să-și prezinte creațiile pe 29 martie, în deschiderea celui de-al doilea weekend al evenimentului. Concursul a debutat pe 15 februarie, de Ziua Națională a Lecturii, și s-a încheiat pe 15 martie, perioadă în care toți micuții scriitori au fost încurajați să trimită organizatorilor poveștile lor originale. Cele mai apreciate texte vor fi premiate în cadrul Festivalului Cărților Deschise cu invitații la spectacolele Operei Comice pentru Copii, cărți captivante și multe alte surprize oferite de partenerii evenimentului, contribuind astfel la inspirația continuă a micilor autori.
Și la această a doua ediţie vizitatorii vor putea aduce o carte şi pleca acasă cu o alta! De asemenea, pot dona din propriile cărţi. Nu vor lipsi din program atelierele de creație având ca tematică lectura pentru copii, susținute de parteneri și invitați: editurile Arthur, Casa Radio, Corint, Creator, DPH, Gama, Katartis, Litera, Nemira, Paralela 45, Sofiami, Univers, Usborne, asociația CUAC și proiectele EDUMI, Eloega și NABU.
Programul complet al evenimentelor incluse în festival este disponibil aici:
Gala Extraordinară de Balet a Operei Comice pentru Copii
Între cele două weekend-uri ale Festivalului Cărților Deschise, de Ziua Mondială a Teatrului, cei mai aplaudați balerini ai teatrelor din România se întâlnesc pentru a treia oară la Opera Comică pentru Copii într-o gală extraordinară, care are loc pe 27 martie, de la ora 19, în Sala Mare. OCC aduce împreună artiști de excepție de la teatrele mari de operă și balet din țară – din București, Iași, Cluj, Sibiu, Constanța, Craiova, Brașov – într-un spectacol unic, alcătuit din cele mai frumoase fragmente din producții de balet, dans contemporan, dans modern și dans de caracter.
Invitații Galei sunt prim-soliști ai companiilor de balet de renume din România, printre care se numără Opera Maghiară și Opera Română din Cluj-Napoca, Opera Română din Craiova, Opera din Brașov, Opera Națională din București, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, Opera Națională Română din Iași și Teatrul de Balet din Sibiu. Programul evenimentului cuprinde lucrări remarcabile semnate de compozitori celebri în universul baletului precum este P.I. Ceaikovski.
Grația și eleganța mișcării, farmecul și armonia dansului prind viață pe scenă într-un spectacol de neuitat. Acțiunea se petrece la Viena, în palatul Prințului Siegfried – protagonistul baletului „Lacul Lebedelor”, care a avut premiera în stagiunea curentă a Operei Comice pentru Copii, în regia și coregrafia Andreei Soare. Pentru a sublinia frumusețea acestui eveniment, spectatorii sunt rugați să aleagă o ținută de gală – mănușile, diademele, rochiile elegante, costumele și papioanele sunt binevenite – iar organizatorii promit o seară memorabilă.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.
Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.
Condițiile de înscriere sunt: fete, 17 – 30 ani, înălțime 1.63 – 1.70 cm băieți, 17 – 30 ani, înălțime 1.75 – 1.85 cm Balerinii selectați vor participa la audiție în baza unei invitații. Pentru înscriere, balerinii sunt rugați să trimită la adresa baletoperacomica@gmail.com, urmatoarele: Curriculum Vitae […]
Condițiile de înscriere sunt:
Balerinii selectați vor participa la audiție în baza unei invitații.
Pentru înscriere, balerinii sunt rugați să trimită la adresa baletoperacomica@gmail.com, urmatoarele:
Audiția va consta într-o ora completă de studii și o variație clasică.
Data: Luni 20.05.2024, ora 11.00
Locul: Calea Giuleşti, Nr.16, București
Data limită de înscriere este: 30.04.2024.
Toți aplicanții vor primi un răspuns după finalizarea perioadei de înscriere.
Pentru înscriere, vă rugăm să trimiteți: – Curriculum Vitae complet și actualizat (vârstă, înălțime, greutate, experiență artistică, studii) – fotografii (portret și în poziții de balet) – link video cu cele două variații clasice ale Aurorei din actele II și III la adresa: baletoperacomica@gmail.com . Audiția va consta într-o oră de studii și prezentarea celor 2 […]
Pentru înscriere, vă rugăm să trimiteți:
– Curriculum Vitae complet și actualizat (vârstă, înălțime, greutate, experiență artistică, studii)
– fotografii (portret și în poziții de balet)
– link video cu cele două variații clasice ale Aurorei din actele II și III
la adresa: baletoperacomica@gmail.com .
Audiția va consta într-o oră de studii și prezentarea celor 2 variații clasice ale Aurorei din actele II și III.
Data: Luni 13.05.2024, ora 11.00
Locul: Calea Giuleşti, Nr.16, București
Data limită de înscriere este: 30.04.2024.
Toți aplicanții vor primi un răspuns după finalizarea perioadei de înscriere.
Opera Comică pentru Copii anunță două festivaluri remarcabile pentru luna martie: Primăvara Copiilor și Festivalul Cărților Deschise. Ambele evenimente sunt programate la sediul instituției din Calea Giulești nr. 16 și oferă experiențe memorabile pentru copii și familiile acestora. Festivalul Primăvara Copiilor – 1-17 martie 2024 Festivalul Primăvara Copiilor, eveniment desfășurat în perioada 1-17 martie, aduce […]
Opera Comică pentru Copii anunță două festivaluri remarcabile pentru luna martie: Primăvara Copiilor și Festivalul Cărților Deschise. Ambele evenimente sunt programate la sediul instituției din Calea Giulești nr. 16 și oferă experiențe memorabile pentru copii și familiile acestora.
Festivalul Primăvara Copiilor – 1-17 martie 2024
Festivalul Primăvara Copiilor, eveniment desfășurat în perioada 1-17 martie, aduce în atenția publicului importanța creativității și a protejării mediului înconjurător, punând accentul pe relevanța reciclării corecte și pe stimularea imaginației copiilor. Festivalul găzduiește 30 de ateliere de creație, unde cei mici experimentează cu diverse materiale și tehnici. Oferta de ateliere cuprinde o varietate impresionantă de activități creative, inclusiv confecționarea de mărțișoare din iută și flori, slime cu surprize de mărțișor, gentuțe din fetru, bentițe, marionete, păpuși din fetru, figurine din clay, obiecte realizate la imprimanta 3D, flori și fructe din săpun, tehnica șervețelului pentru lumânări, decorațiuni cu licheni și lemn, suport de creioane, ramă foto decorată, tablou cu nasturi fermecați, și o varietate de tehnici de pictură precum mozaic, pe nisip, pe sticlă, pe pânză (pe tricou/sacoșă), pictură cu degetele și pictură pe figurine de ipsos.
În plus, Școala de Mediu vine la Festivalul Primăvara Copiilor cu o serie de ateliere interactive în cadrul cărora copiii află informații valoroase despre: poluare atmosferică, risipă alimentară, colectare separată, schimbări climatice și eficiență energetică. Școala de Mediu este un concept al Asociației Nature Talks, care dezvoltă programe de educație de mediu pentru elevii din clasele primare.
Un punct de atracție nou pentru publicul OCC îl constituie spațiul destinat activităților de reciclare, realizat în parteneriat cu TOMRA Collection România. Fiecare copil care aduce 6 ambalaje care se pretează la a fi reciclate este răsplătit cu câte un tichet. Astfel, cu cât reciclează mai mult, cu atât are acces facil la atracțiile și activitățile din cadrul festivalului.
De asemenea, Aqua Carpatica invită copiii, de data aceasta însoțiți de părinți, la joacă și mișcare. Cei mai însetați copii și părinți își vor potoli setea după o sesiune distractivă de șotron și un exercițiu de echilibru cu cartea pe cap.
Festivalul Cărților Deschise – 22-31 martie 2024
Al doilea eveniment, Festivalul Cărților Deschise, are loc în perioada 22-31 martie, cu scopul de a încuraja dragostea pentru lectură în rândul copiilor. Cu o varietate de evenimente precum lansări de carte, întâlniri cu autori români, ateliere de creație tematice și dezbateri de tip carte vs. film, parada personajelor din cărți, festivalul este un prilej minunat pentru ca cei mici să descopere fascinația poveștilor citite. Evenimentul se adresează și celei mai tinere categorii de public (0-3 ani), cu atracții precum zone senzoriale și de relaxare, concursuri și oferte speciale pentru cărțile cu și pentru bebeluși. RFI România este partenerul radio al Festivalului Cărților Deschise.
Tot în cadrul Festivalului Cărților Deschise, Bookster asigură un spațiu de relaxare pentru public. Vizitatorii au oportunitatea de a se destinde într-un ambient plăcut și prietenos și în același timp pot împrumuta și citi cărți din selecția oferită de Bookster. Acest parteneriat adaugă o dimensiune suplimentară evenimentului, oferind participanților posibilitatea de a se bucura de lectură într-un mediu confortabil și atrăgător.
Programul ambelor festivaluri cuprinde weekend-urile lunii martie, astfel: zilele de vineri între orele 16:00 și 21:00, sâmbătă între orele 10:00 și 21:00, și duminică între orele 10:00 și 16:00. Accesul publicului este gratuit, iar participarea la activități și ateliere se face pe bază de tichete OCC, disponibile pentru achiziționare la Magazinul OCC din incinta instituției, costul unui tichet fiind de 3 lei. În plus, pentru a încuraja reciclarea, organizatorii oferă posibilitatea de a obține tichete pe baza ambalajelor reciclate la aparatele din incintă: 6 ambalaje reciclate corect înseamnă un tichet.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.
Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.
Miercuri, 21 februarie 2024, ora 12:00, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, Sala „Ileana Berlogea”, avut loc conferinţa de presă care a avut ca temă Hotărârea dată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti privind accesibilizarea producţiilor artistice pentru persoane cu dizabilităţi şi a instituţiilor de cultură aflate în subordinea Primăriei Generale […]
Miercuri, 21 februarie 2024, ora 12:00, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, Sala „Ileana Berlogea”, avut loc conferinţa de presă care a avut ca temă Hotărârea dată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti privind accesibilizarea producţiilor artistice pentru persoane cu dizabilităţi şi a instituţiilor de cultură aflate în subordinea Primăriei Generale a Municipiului București.
La dezbatere, tradusă în limbajul semnelor române de către Lavinia Chițu, au fost speakeri: rectorul UNATC, prof.univ.dr. Liviu Lucaci, Ministrul Culturii, Raluca Turcan, primarul general al capitalei, Nicușor Dan și Oana Popa, inițiatoarea proiectului.
Discuția a pornit de la un spectacol al Teatrului de animație realizat în coproducție cu UNATC accesibilizat pentru 9 tipuri de dizabilități, din 2021, regizat de Oana Popa, care trei ani mai târziu a contribuit la adoptarea unei hotărâri a Consiliului General al Municipiului București privind realizarea de spectacole pentru persoanele cu dizabilități.
„Mă bucur că ați acceptat ca UNATC să fie locul de dialog” a spus în deschidere rectorul UNATC, prof.univ.dr. Liviu Lucaci. „Mă bucur foarte tare și mulțumesc directorilor de teatre, managerilor din instituțiile de cultură, care sunt în sală și nu sunt chiar puțini, care împreună cu autoritățile doresc să înțeleagă cum vor pune în pagină acest lucru, că sunt centrale sau locale”.
Subiectul conferinței a fost proiectul de hotărâre de consiliu aprobat şi votat în unanimitate pe data de 31.01 2024 în cadrul Consiliului General al Capitalei, prin care se aprobă faptul că începând cu 1 ianuarie 2024, instituţiile aflate în subordinea Consiliului General al Municipiului București, singure sau în parteneriat, vor asigura accesibilizarea a unei producții artistice/ an conform Ghidului atașat în Anexa proiectului.
De asemenea, sumele pentru achiziții necesar accesibilizare săli vor fi incluse în rectificarea bugetară din acest an a Municipiului București și vor fi aprobate prin bunăvoința Primarului General al Capitalei.
Printre invitați s-au aflat: Sanda Hristudor, Consilier General în PMB, directori de instituții publice de cultură, manageri de teatre, artiști și reprezentanți ai asociațiilor pentru persoane cu dizabilități.
În cadrul conferinței managerii prezenți în sală au expus intențiile de proiecte accesibilizate pe care le au, începând din acest an.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan a spus că va lansa o linie de finanțare pentru proiecte de teatru accesibilizat: „Faptul că avem un model în Primăria Capitalei, că avem deschidere din partea UNATC, că avem ocazia să stăm față în față cu managerii unor instituții de cultură, cred că reprezintă deja un punct extrem de important pentru o problemă gravă a societății, pentru că accesul la cultură pentru persoanele cu dizabilități este la fel de important și de relevant ca accesul la hrană, ca accesul la alte servicii care trebuie să fie egale pentru orice cetățean din țară”.
Primarul General al Capitalei, Nicusor Dan, a subliniat faptul ca Primăria pe care o reprezinta va aloca buget suplimentar – achiziție necesar accesibilizare săli.
„Dreptul la cultură este un drept fundamental. Facem azi un pas înainte pentru ca el să devină practic în acest an. Vreau să-i asigur pe directorii din subordinea primăriei că susținem, chiar susținem, o să votăm buget chiar pe 1 martie, dacă nu pe 4 martie. Avem bani pentru producții culturale și pentru că este o prioritate, proiectul acesta având un vot unanim în Consiliul general este o prioritate.” a afirmat Nicușor Dan.
Oana Popa, inițiatoarea acestui proiect și regizoarea primului spectacol de teatru accesibilizat pentru 9 tipuri de dizabilitati, afirma faptul că scopul pentru care s-a luptat în tot acest timp și pentru reușita acestui proiect este de fapt un drept al omului.
„Dizabilitatea nu este un moft. Fiecare dintre noi putem, mai devreme sau mai târziu, să ajungem o persoana cu dizabilități. Dreptul la cultură este un drept al omului și trebuie respectat”.
Ne exprimăm recunoștința anticipată pentru interesul și sprijinul dumneavoastră în preluarea acestor informații, pentru promovarea culturii accesibile și, totodată pentru contribuţia la crearea unei societăți mai incluzive prin intermediul artei şi spectacolelor.
Cu respect,
Ștefana Samfira
Prorector Relații Internaționale și Imagine
UNATC „I.L. Caragiale”, București
Copilăria este prin esenţă lumea poveştilor, a prietenilor imaginari, a magiei şi posibilităţilor nesfârşite. Chiar şi la maturitate avem nevoie de câte o poveste bine spusă şi de stropi revigoranți de magie. De o baghetă fermecată, cu puterea de a transforma realitatea, de o zână binefăcătoare sau de o bătălie terapeutică, prin care se ne […]
Copilăria este prin esenţă lumea poveştilor, a prietenilor imaginari, a magiei şi posibilităţilor nesfârşite. Chiar şi la maturitate avem nevoie de câte o poveste bine spusă şi de stropi revigoranți de magie. De o baghetă fermecată, cu puterea de a transforma realitatea, de o zână binefăcătoare sau de o bătălie terapeutică, prin care se ne demonstrăm că binele e întotdeauna superior. Avem nevoie şi de poveşti, şi de magie, pentru un echilibru psihic optim – iar copiii cunoscacest lucru cel mai bine. O știu instinctiv, pentru că prin poveşti şi magie reuşesc să dea sens mult mai adânc unei realităţi pe care abia încep să o perceapă prin lupa logicii. Iar în ipostaza de adulţi, e una dintre cele mai eficiente căi de a evada în siguranţă din capcanele stresului, ale anxietăţii şi, în general, din orice conjunctură prozaică, axată preponderent pe logică şi obiectivism sec. Şi unde poţi găsi duoul poveste – magie? Tot în viață, dacă ştii să priveşti, dar și în cărţi, concerte, piese de teatru sau la spectacolele de operă, balet, musical şi, nu în ultimul rând, la cele de.. magie.
Spiriduşi, iepuraşi, porumbei şi cutiuţe fermecate
Într-o formă sau alta, toate își au locul lor în cadrul unui spectacol de magie. Poate de aceea, acest tip de evenimente farmecă o paletă foarte largă și diversă de public, de toate vârstele. De ce?
1. Pentru că se adresează în mod direct imaginarului copiilor şi apelează, totodată, la o sensibilitate ingenuă din perspectiva adultului, ceva ce îţi reaminteşte cum era atunci când priveai lumea de la o înălţime mult mai mică.
2. Trucurile, iluziile, fenomenele aparent inexplicabile ne aruncă în afara realităţii obiective, fiind, totodată, o formă de escapism reconfortantă. Un mod prin care suntem invitaţi să gândim în afara regulilor obişnuite, să privim lumea altfel, mai puţin comun. Şi nu doar în sens metaforic. Este fascinant modul în care simpla schimbare a perspectivei modifică totul. O lecţie pe care magicienii o cunosc foarte bine.
3. Cu toţii iubim misterele şi savurăm satisfacţia care ne încearcă la rezolvarea lor. Un spectacol de magie este, totodată, un joc mental de-a v-aţi ascunselea, o vânătoare a indiciilor. Când încerci să rezolvi un mister, înaintea ta se desfăşoară o multitudine de piste, pe care le restrângi treptat, în căutarea soluţiei. Trucurile magice şi iluziile funcţionează în acelaşi mod. Te fascinează şi te uluieşte felul în care se desfăşoară, nu-ţi poţi imagina cum a procedat magicianul pentru a face să dispară sau să apară o pereche de porumbei, de exemplu. Iar mintea lucrează permanent la găsirea unui posibil răspuns.
4. Stimulează atenţia copilului tău prin densitatea de activităţi de scurtă durată, foarte diverse, care alternează rapid şi îl menţin cu siguranţă conectat.
5. Oferă un excelent antrenament mental, pentru că te ţine în priză, te surprinde şi te intrigă, indiferent dacă eşti copil sau adult. Gândirea logică este provocată la cote maxime în cadrul spectacolelor de magie, în încercarea de a descifra secretele din spatele trucurilor. Iar atunci când chiar magicianul îţi oferă unele indicii, satisfacţia este uriaşă. O experienţă 2.0.
Bogdan Muntean, un magician contemporan
Cu deja 20 de ani de activitate, dar şi cu o diplomă în actorie, Bogdan Muntean ştie cum să capteze atenţiapublicului său. O face cu talent, cu pasiune şi cu o atenţie permanentă la reacţiile spectatorilor. De ani de zile îl puteţi urmări constant la Opera Comică pentru Copii cu spectacole de magie, de fiecare dată surprinzătoare. Se vede că se simte bine şi relaxat în compania celor mici, iar ei îl răsplătesc nu doar cu aplauze entuziaste, ci şi cu unul dintre cele mai preţioase daruri, cu încrederea lor. În poveştile sale magice, Bogdan Muntean este, de fapt, un interlocutor carismatic, pentru că dialoghează neobosit cu cei din faţa sa. Ştie foarte bine că interactivitatea este una dintre cheile de succes ale oricărui demers artistic dedicat copiilor. Şi o face cu aplomb şi cu un umor savuros, bine dozat şi adaptat generaţiei tinere. O face uneori cu un umor îndreptat chiar asupra propriei persoane, manieră prin care câştigă imediat simpatia.
De fapt, numerele de magie ale lui Bogdan Muntean nu sunt doar o înşiruire de trucuri şi iluzii. Observi din start că există un scenariu foarte bine pus la punct, un plan gândit atent, care se plimbă de la basmele şi poveştile copilăriei, de la personaje preferate din desene animate şi până la elemente ale cotidianului. De la cutii misterioase şi porumbei, până la drone şi jocuri de lumini. Îţi dai seama imediat că intenţia lui Bogdan Muntean este să prezinte magia într-o cheie modernă, cu apel la trecut dar ancorare în prezent. Copiii devin personaje, ei înşişi sunt mici magicieni pentru câteva minute, nerăbdători să intre în lumea fascinantă a trucurilor.
Dincolo de toate aceste elemente, absolut toate spectacolele lui Bogdan Muntean au la bază o solidă componentă educaţională intrinsecă. Prin povestiri, întrebări, dialoguri şi testări permanente ale atenţiei, magicianul îi invită continuu pe copii să îşi verifice cunoştinţele sau să şi le îmbogăţească pe baza informaţiilor pe care le presară în doze mici, dar eficiente. O provocare inclusiv pentru adulţi, care vor descoperi că pot savura cu aceeaşi plăcere şi curiozitate „Poveştile magice” de la Opera Comică pentru Copii.
un articol de Ioana Marghita
Primăvara aduce o nouă premieră în Sala Mare: ,,Flautul fermecat”, ultima operă a lui Wolfgang Amadeus Mozart. O creație fascinantă despre adevăr și neadevăr, bine și rău, aparență și realitate, dorință și împlinire, această premieră are toate ingredientele necesare unui spectacol care poate fi gustat cu același apetit de toate vârstele. În actuala stagiune, […]
Primăvara aduce o nouă premieră în Sala Mare: ,,Flautul fermecat”, ultima operă a lui Wolfgang Amadeus Mozart. O creație fascinantă despre adevăr și neadevăr, bine și rău, aparență și realitate, dorință și împlinire, această premieră are toate ingredientele necesare unui spectacol care poate fi gustat cu același apetit de toate vârstele.
În actuala stagiune, Opera Comică pentru Copii propune o nouă montare a celebrului titlu mozartian, la o diferență de 9 ani de la prima versiune pe scena instituției. Pentru această a doua punere în scenă, regizorul are în plan să folosească mai mult din muzica lui Mozart față de producția anterioară, spectacolul fiind „o nouă viziune, adaptată sensibilității și având în vedere preocupările tinerelor generații”. Așadar, din 1 martie, la Opera Comică pentru Copii povestea magică din „Flautul fermecat” capătă noi culori și efecte într-o producție spectaculoasă, pe gustul copiilor de azi.
„În spectacole am făcut trimiteri pentru publicul de toate vârstele pentru că, să nu uităm, în ciuda titlului Opera Comică pentru Copii, instituția noastră are public foarte variat. Este și un public avizat, format din adulți, pe care i-am fidelizat. Aceștia vin tot timpul la spectacole și fac comparații cu alte montări, ne mai și trimit mesaje cu ce așteaptă de la noi. Când montez un spectacol la Opera Comică pentru Copii nu mă gândesc că îl adresez numai copiilor. Pe de altă parte, prin spectacol vreau să transmit mesajul pe care îl consider cel mai important din poveste și mă bizui pe inteligența și pe dezvoltarea spectaculoasă a copiilor de azi, a capacității lor de înțelegere, care vine și din faptul că au o informație foarte bogată.”, a declarat Cristian Mihăilescu, regizorul spectacolului. Biletele sunt disponibile pe platforma bilete.ro.
Săptămâna Cărților Deschise la OCC
După succesul de anul trecut, Opera Comică pentru Copii organizează a doua ediție a „Săptămânii Cărților Deschise”, în perioada 22 – 31 martie 2024. „Săptămâna Cărților Deschise la OCC” aduce în fața publicului evenimente culturale menite să încurajeze lectura în rândul celor mici și conștientizarea rolului lecturii. Festivalul include un maraton de lectură din partea Echipei OCC, schimb de cărți, donare de cărți, lansări de carte, jocuri, ateliere și lecturi în spații neconvenționale.
Pe lângă evenimentele punctuale, publicul este încurajat să participe la activități care se desfășoară gratuit pe durata festivalului. Copiii care vin împreună cu părinții la „Săptămâna Cărților Deschise la OCC” au ocazia să citească poezia sau povestea preferate, la microfon, pe scena în aer liber a festivalului, astfel împărtășind cu ceilalți vizitatori câteva idei din cartea preferată, în cadrul Maratonului de Lectură. Nelipsit va fi și schimbul de cărți – cine aduce o carte, poate pleca acasă cu alta – precum și donarea de cărți pentru bibliotecile din mediul rural.
Evenimentul se va extinde și în afara porților OCC, prin ateliere de creație având ca tematică lectura pentru copii și desfășurate în școli și grădinițe, precum și cu momente de lectură susținute de artiștii OCC în spații neconvenționale, puse la dispoziție de partenerii instituției. Artiștii OCC vor merge în școlile partenere și vor citi povești copiilor, deodată cu ateliere de făcut semne de carte, coperte sau alte elemente complementare cititului.
Atelierele Bubu – un program educativ și inovativ pentru copiii de 0-3 ani
De luni până vineri, în intervalul 10:00-12:00, părinții de bebeluși sunt invitați pe Calea Giulești nr.16 să participe la Atelierele Bubu, un program de educație non-formală dedicat și potrivit copiilor cu vârste cuprinse între 0-3 ani. Atelierele au fost create pentru a fi adaptate nevoilor lumii actuale și pentru a încuraja dezvoltarea multilaterală a celor mai mici spectatori.
Oferta actuală cuprinde șase tipuri de ateliere la care părinții sunt invitați să participe alături de copiii lor: de muzică, de educație emoțională timpurie, messy creative, somn bun, de nutriție și psihonutriție pediatrică și un club de lectură. Fiecare atelier în parte îi ghidează atât pe cei mici, cât și pe părinți să-și însușească diverse tehnici de dezvoltare personală prin joacă, dar și informații extrem de utile pentru această primă etapă a vieții. Detalii privind programul, costurile și orarul cursurilor sunt disponibile pe site-ul proiectului: magazinulocc.ro/categorie/atelierele-bubu.
Școala de Vară OCC începe pe 1 iulie 2024
La cererea părinților, OCC organizează a patra ediție a proiectului „Școala de Vară”, un program care cuprinde 4 serii a câte o săptămână de distracție și jocuri educative la sediul instituției, pe durata vacanței de vară a elevilor, începând cu 1 iulie 2024. Ateliere interactive cu balerinii, soliștii vocali și instrumentiștii Operei Comice pentru Copii, jocuri distractive în curte și în interior, parcul de aventură și multă voie bună, timp de 5 zile, 8 ore pe zi, de luni până vineri, în intervalul orar 8.30 – 16.30, cu pauze de masă incluse. Proiectul se adresează grupelor de vârstă 4-6 ani, 7-9 ani și 10-12 ani.
Regulamentul – bit.ly/REGULAMENT_ȘcoaladeVarăOCC – și formularul de înscriere – bit.ly/InscriereSDV_OCC_2024 – sunt disponibile pe site-ul instituției. Înscrierea la activitățile Școlii de Vară OCC este validă numai în urma achitării taxei de participare în valoare de 150 de lei/zi/copil, respectiv 750 de lei/ serie. Taxa trebuie achitată în maximum 72 de ore de la data completării formularului de înscriere, prin achiziționarea unui bilet de pe site-ul magazinulocc.ro. În caz contrar, înscrierea nu este considerată validă. Participanții care achită taxa până pe 31 martie beneficiază de o reducere de 100 lei.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.
Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.
I. Introducere 1. Denumire organizator: OPERA COMICĂ PENTRU COPII („OCC”) 2. Date de contact: Calea Giulești, nr. 16, sector 6, Bucureşti, CIF: 15263455; e-mail: contact@operacomica.ro 3. Mijloace de comunicare: Tel 0732.594.639; email: contact.magazinocc@gmail.com 4. Principala activitate a organizatorului – instituție publică de spectacole și concerte, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Primăriei Municipiului București. II. […]
Opera Comică pentru Copii anunță cu entuziasm organizarea unui casting pentru spectacolul de musical „Matilda”, inspirat din cartea autorului britanic Roald Dahl. Castingul, programat pentru data de 17 februarie 2024, se va desfășura la sediul Operei Comice pentru Copii din Calea Giulești nr. 16, sector 6, București, iar artiștii interesați sunt rugați să completeze un […]
Opera Comică pentru Copii anunță cu entuziasm organizarea unui casting pentru spectacolul de musical „Matilda”, inspirat din cartea autorului britanic Roald Dahl. Castingul, programat pentru data de 17 februarie 2024, se va desfășura la sediul Operei Comice pentru Copii din Calea Giulești nr. 16, sector 6, București, iar artiștii interesați sunt rugați să completeze un formular de înscriere până la data de 10 februarie 2024, ora 22.00. Concurenții selectați pentru proba practică vor primi materiale de studiu până la data de 11 februarie 2024, iar organizatorii își rezervă dreptul de a alege participanții pentru distribuția spectacolului, fără posibilitatea de contestație.
Repetițiile pentru acest musical captivant, programate în perioada 15.03-16.05.2024, vor culmina cu reprezentații ce vor avea loc între 17 mai și 2 iunie 2024, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Detalii importante sunt solicitate în cererea de audiție, inclusiv eventualele angajamente care pot afecta participarea la repetiții sau la spectacole. Printre rolurile căutate se numără Agatha Trunchbull, directoarea tiranică, Miss Honey, profesoara blândă și iubită de copii, precum și Mrs. Wormwood, mama neglijentă a Matildei, cu abilități de dans excepționale și o voce puternică. Toate detaliile tehnice se regăsesc pe site-ul instituției, operacomica.ro. Pentru înscrieri, un formular dedicat este disponibil online (forms.gle/DaX7rETT8nuewLn78), iar informații suplimentare pot fi obținute la adresa de e-mail casting.occ@gmail.com.
Primăvară cu povești nemuritoare, în pași de dans
În a doua jumătate a stagiunii, Opera Comică pentru Copii aduce pe Scena Mare trei spectacole impresionante de balet, fiecare inspirat de o poveste nemuritoare. În luna februarie, „Prinț și cerșetor” oferă o reinterpretare captivantă a romanului lui Mark Twain. Având compoziții contemporane, muzica lui Laurențiu Profeta se îmbină cu gesturi și mișcări inspirate din viața cotidiană, subliniind conotațiile sociale ale poveștii. Coregraful Cătălin Caracaș aduce în prim plan valoarea personajelor și umorul subtil, transformând povestea într-un balet în 8 tablouri, ce explorează contrastul dintre regalitate și sărăcie.
În luna aprilie, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, pus în scenă pe muzica lui Cornel Trăilescu, adoptă un stil mai apropiat de dansul contemporan. Cu o coregrafie semnată de Corina Dumitrescu, spectacolul prezintă eleganța baletului într-o formă stilizată, păstrându-i farmecul și poezia. Adaptarea contemporană a basmului Fraților Grimm subliniază învățămintele actuale pentru cei mici, evidențiind că frumusețea sufletului este superioară celei fizice și că binele întotdeauna învinge.
Finalul stagiunii curente este marcat de spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită”, o reeditare a coregrafiei clasice a lui Marius Petipa. Cu muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski și regia adaptată de Cătălin Caracaș, baletul în 6 tablouri se distinge prin interpretare și sinceritate. Artiștii se angajează să redea povestea cu candoare și liniște, într-o formă clasică, fără influențe contemporane. Această montare redă atmosfera magică a basmelor, folosind arta dansului pentru a transmite lecții de viață și valori umane esențiale.
„Flautul fermecat”: avanpremieră chiar de Mărțișor
Pe data de 1 martie 2024 are loc în avanpremieră spectacolul „Flautul fermecat”, ultima operă compusă de Wolfgang Amadeus Mozart. Această creație fascinantă explorează teme precum adevărul și neadevărul, binele și răul, aparența și realitatea, dorința și împlinirea, captivând publicul de toate vârstele. Spectacolul aduce în scenă umor, accesibilitate, magie, iubire, suferință și un final fericit care risipește toate îndoielile. În cadrul actualei stagiuni, Opera Comică pentru Copii prezintă o nouă montare a acestei opere remarcabile, marcând o diferență de 9 ani de la prima versiune pe scena instituției. De această dată, regizorul Cristian Mihăilescu a ales să aducă o „nouă viziune, adaptată sensibilității și preocupărilor tinerelor generații”. Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.
Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.