Salon Balet
Gen: Balet / Vârsta recomandată: +3 ani / Sala Mozart

Opera Comică pentru Copii (OCC) își invită spectatorii mici și mari la o călătorie fascinantă prin istoria baletului alături de „inventatorul” său, Regele Soare, Ludovic al XIV-lea”! Louis (Ionuț Picincu) și balerinii Operei Comice pentru Copii prezintă o suită de fragmente din spectacole de balet, momente artistice care ilustrează principalele perioade din istoria dansului academic. Publicul află astfel, prin exemple, despre evoluția baletului de-a lungul timpului, de la dansul de curte și primele balete de acțiune la mijloacele de expresie ale dansului contemporan. Conceptul spectacolului aparține tânărului balerin Cristian Danu, iar coregrafiile prezentate sunt adaptări ale unor momente din producțiile OCC, alături de coregrafii proprii.