School of Rock, premiera verii 

Opera Comică pentru Copii anunță punerea în vânzare a biletelor pentru celebrul musical „School of Rock” (muzica Andrew Lloyd Weber), care va fi realizat anul acesta în premieră națională la Opera Comică pentru Copii! Producția va avea avanpremiera vineri, 9 iulie 2021, în Sala Mare, iar biletele se pot achiziționa deja prin intermediul platformei bilete.ro. Din echipa de creație condusă de Emil Pantelimon, care semnează regia, fac parte Alexandru Ilie (conducere muzicală), Vladimir Turturica (scenografie), Cezara Blioju (coregrafie), Teodora Jaworski (conducere muzicală copii), Irina Furdui (asistent regizor), Valentin Racoveanu (director casting),  Alina Gânj (traducere și adaptare), English Kids Academy (pregătire pronunție și dicție). Spectacolele se desfășoară cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță, astfel încât familiile din București, și nu numai, să se poată bucura de reîntoarcerea la teatru. 

 

DVD-uri cadou, operetă, musical

Opereta „Hapciu în RE Major”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, este titlul care se va juca în această săptămână în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii. Fiecare copil care vine la spectacole va primi un DVD cadou cu același spectacol, întrucât merită văzut și revăzut împreună cu întreaga familie. Pe 1 iunie, surpriza pentru cei mici va fi reîntâlnirea cu unul dintre cele mai îndrăgite personaje ale copilăriei, Peter Pan, în musicalul care îi poartă numele, realizat de Antoaneta Cojocaru. Biletele pentru ambele titluri sunt disponibile pe bilete.ro.

 

Filme în Sala Mare și în aer liber

După succesul de săptămâna trecută, în luna mai continuă proiecțiile de film în Sala Mare. Publicul poate urmări în următoarea perioadă: „Motanul Încălțat” (22 mai), „Madagascar – Escape 2 Africa” (23 mai), „Mune, Gardianul Lunii” (29 mai), „Charlotte’s Web” (30 mai) și  „Cocoșatul de la Notre Dame”  pe 1 iunie. Iar din 29 mai începem proiecțiile de la ora 21 și într-un spațiu special amenajat în Grădina instituției din Calea Giulești 16. Program complet și bilete pe bilete.ro.

 

Program prelungit în Grădina OCC

Grădina OCC, amenajată la sediul Operei Comice pentru Copii, este deschisă cu activități în aer liber, în fiecare vineri (orele 16–20), sâmbătă și duminică (orele 10–20). Atracțiile de care se pot bucura copiii sunt Aventura Parc, Circuitul de mașinuțe, Expressul OCC, Labirintul, Tirul cu arcul, Copacul păsărilor și Râul cu bărcuțe, plus Piscina cu bile din Sala UnderGrant. Iar de weekendul următor vor mai apărea câteva atracții precum Grădina cu fluturi, Carnivorium și Oxigenium. De asemenea, în Grădina OCC se desfășoară ateliere originale de creație, iar Magazinul OCC este deschis atât la sediu, cât și online, pe site-ul magazinulocc.ro

 

Opera Comică pentru Copii, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, a primit anul acesta Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta spectacolului” din partea Președintelui Klaus Iohannis.

Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau telefon la 0745 45 56 45.