Elixirul Dragostei, Călătoriile lui Erus și Heidi, premierele primăverii la OCC

În stagiunea curentă a Operei Comice pentru Copii,  premierele care îi așteaptă pe copii în Sala Mare includ spectacolul de operă „Elixirul Dragostei”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu (în luna februarie), musicalul „Erus și Valea Recunoștinței”, regizat de Ana Crăciun Lambru (începând din aprilie), dar și spectacolul „School of Musical” (în luna iunie). Salonul Mozart găzduiește două producții noi: spectacolele de magie „Noaptea Magiei” (premiera în octombrie)  și „Universul Magiei” (începând din ianuarie), concepute de Bogdan Muntean. La Sala UnderGrant copiii o întâlnesc, în premieră, pe  „Heidi, fetița munților”, în regia Claudiei Ciobanu (începând din luna martie). De asemenea, cei mai mici spectatori (0-3 ani) continuă aventurile alături de personajul lor preferat, Bubu, în producția „Bubu la Zoo”, care poartă semnătura regizorală a Andreei Soare și Irinei Furdui (începând din luna ianuarie).

Biletele și Abonamentele pentru stagiunea 2022-2023 sunt deja puse în vânzare în rețeaua bilete.ro. Abonamentele Clasic OCC au prețuri cuprinse între 300 și 650 lei, în funcție de locurile alese, și asigură participarea abonatului la 10 reprezentații de weekend, în Sala Mare, cu excepția premierelor și avanpremierelor. De asemenea, abonații primesc un produs promoțional la fiecare spectacol ales. Informații suplimentare despre abonamente sunt disponibile pe site-ul instituției, precum și telefonic, la 0751 186 028, sau în scris, la occ.abonamente@gmail.com. În această toamnă, Opera Comică pentru Copii revine cu cele mai frumoase spectacole pentru cei mici. 

 

Weekendul „Regatul de Gheață 2 la OCC”  

Ultimul weekend din ianuarie aduce în fața spectatorilor proiecția filmului  „Regatul de Gheață 2” („Frozen II”), programată pe 28 ianuarie, de la ora 11, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii. Totodată, este ultimul weekend în care copiii se mai pot bucura de Târgul de Iarnă și toate atracțiile sale de sezon, inclusiv atelierele dedicate personajelor din „Regatul de Gheață 2”. În sălile OCC au loc spectacolele programate în stagiune: „Sunetul Muzicii” în Sala Mare, „Universul Magiei” în Salonul Mozart și „Bubu la Zoo” în Sala UnderGrant.

Ultimele zile de patinoar

Distracția pe gheață continuă până la final de ianuarie! Patinoarul de la Opera Comică pentru Copii este deschis zilnic până in 31 ianuarie 2023, după următorul program: de luni până vineri, în intervalul orar 14:00-21:30, iar în weekend, între orele 10:00-21:30. Turele de patinaj au o durată de 90 de minute și încep la orele 14:00, 16:00, 18:00 și 20:00 în timpul săptămânii, respectiv 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 și 20:00 în weekend.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către  soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole  de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”,  „Abonamente” sau „Voluntariat”.

Printre partenerii media ai instituției se numără Magic FM, Forbes și AgerPres. Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.