Anotimpurile lui Vivaldi (Primăvara / Vara)
Gen: Concert Lectie / Vârsta recomandată: +3 ani / Sala Mozart

 

Începând cu vara aceasta, la Opera Comică pentru Copii ne delectăm cu o capodoperă a muzicii clasice, un ciclu de patru concerte pentru vioară și orchestră de coarde, celebra lucrare „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi. Deocamdată ascultăm doar Primăvara și Vara și încercăm să ghicim cu ajutorul muzicii caracteristicile fiecărui anotimp în parte. Se pare că muzica a fost inspirată de poeme scrise chiar de compozitor, care a încercat să reproducă sunete din natură. De exemplu, în „Primăvara” există un pasaj în care un ciobănaș doarme, iar lătratul câinelui său este reprodus de către la violă.

 

 

Pregătirea muzicală, prezentator: Gheorghe Iliuță

Vioară solist: Roxana Cioran – concertmaistru al Orchestrei Operei Comice pentru Copii

Vioara I: Anca Sinaci / Alina Horez

Vioara II: Georgiana Țane / Emilia Botezatu

Violă: Anca Luncanu / Ana Maria Nicolae

Violoncel: Alexandra Pascaru / Emeșe Achim

Clavecin: Marius Groza

 

Antonio Vivaldi s-a născut la Veneția în anul 1678 și este unul dintre cei mai importanți compozitori ai epocii baroce. A studiat teologia și a devenit preot, iar mare parte a vieții a fost angajat al școlii de muzică de pe lângă o mănăstire venețiană, Ospedale della Pietà.

Din creația lui Vivaldi au supraviețuit timpului aproape 500 de concerte pentru diverse instrumente sau formații de cameră. El a perfecționat forma concertului în trei părți – rapidă, lentă, rapidă și a fost primul care a folosit forma numită „ritornello”, care înseamnă apariția unui refren prelucrat la instrumentul muzical solist. În afară de concerte, a compus peste 50 de lucrări de operă, cantate profane și muzică sacră. Era poreclit și „Preotul Roșu” din cauză că era roșcat.