Povestea TA de Crăciun, doar la OCC 

Iarna a sosit mai devreme decât ți-ai fi închipuit, iar cei mici visează deja la îngerașii făcuți în prima zăpadă a anului acesta! Colindele devin o parte din rutina ta zilnică încă din luna noiembrie și asta pentru că cea mai așteptată perioadă a anului este aici, în carne și oase – sau, mai bine spus, în glazură de ciocolată și parfum de mandarine!

Crăciunul este la o clipă distanță, așa că Opera Comică pentru Copii ți-a pregătit un mediu de vis, unde așteptarea acelor momente speciale devine, ea însăși, o sărbătoare de neuitat! Nu lăsa frigul să te înspăimânte! Ia-ți puloverul preferat din tricot, căciula cu reni primită în dar acum câțiva ani și haide să ne bucurăm împreună de magia iernii! Dar nu uita: seara, gerul devine nemilos – așa că o pereche de mănuși, oricât de haios ar fi modelul, s-ar putea să-ți salveze timp prețios alături de cei dragi.

Odată ce intri în curtea OCC, atmosfera Târgului „Poveste de Crăciun” își va îmbrățișa simțurile în moduri nebănuite! Lumini colorate îți marchează traseul către cele mai iubite atracții ale târgului, mirosul de ciocolată caldă și turtă dulce îți va spune când e nevoie să iei o pauză de la distracție și să te bucuri de bunătățile de Crăciun, iar ritmul muzicii va fi partenerul tău de dans pe Patinoar. Tot în aceeași zonă destinată Patinoarului OCC vei găsi și Derdelușul din zăpadă adevărată (singurul de acest fel din zona urbană a României), locul unde cei mici își pot alege sania preferată, care să îi introducă în magia sărbătorilor! Știm că, uneori, părinții și bunicii ar dori să intre în povestea copiilor și să se lase purtați, la rândul lor, într-o lume lipsită de griji și plină de entuziasm. Tocmai de asta, Trenulețul așteaptă întreaga familie să i se alăture în cursa spre Moș Crăciun!

Dacă ți s-a făcut foame între timp și simți că ai nevoie de un stimul de energie pentru ceea ce urmează, fă o oprire la Food Court și bucură-te de gustările specifice acestei perioade! Îți spunem de pe acum că Povestea de Crăciun nu se scrie singură, ci are nevoie de voia bună și implicarea ta pentru a deveni o experiență de neuitat! Așa că pregătește-te de aventură!

Continuă povestea cu Atelierele Spiridușilor – căsuțele din curtea OCC ce ascund activități interactive pentru micuții care vor să îți testeze imaginația! Aici, inventivitatea copiilor va fi încurajată prin diverse forme de creație, iar obiectele pe care le vor confecționa îi vor însoți acasă, drept cadouri pentru micii artiști. Brăduțul de Crăciun poate fi personalizat în cele mai îndrăznețe culori, Omul de zăpadă poate deveni un personaj din basmele fantastice, iar Felicitările de Crăciun pot fi piese de artă în sine – toate aceste elemente care fac sărbătorile iernii mai frumoase îi antrenează pe cei mici într-un circuit de creație necesar în dezvoltarea lor armonioasă.

 

După toate aceste momente de relaxare prin artă și meșteșug, e timpul ca cei mici să își pună la încercare curajul și să intre pe tărâmul aventurii pure! Traseul Spiridușilor este locul unde râsetele micuților se contopesc cu melodiile zglobii de iarnă. Colindătorii din corurile de copii ale Programului Național Cantus Mundi vor însoți experiența magică de Crăciun pe toată durata târgului. Tot aici, micuții care doresc să își testeze abilitățile de cățărat sunt întâmpinați de Hornul Moșului, peretele de escaladă gândit special pentru a satisface nevoia lor de cunoaștere a mediului înconjurător.

 

Pentru că imaginea lui Moș Crăciun într-o sanie zburătoare plină de cadouri, ajutat de renii săi năzdrăvani, circulă în lumea întreagă drept o poveste incredibilă, dar prea departe de adevăr, Opera Comică pentru Copii demonstrează că basmele pot deveni realitate! Sania Moșului te așteaptă cu nerăbdare, dornică să-ți dezvăluie tainele ei cele mai de preț! Iar dacă te simți încrezător și vrei să faci parte din echipa Moșului, încearcă Tiroliana Renilor și asigură-te că toate cadourile ajung în căsuțele potrivite!

 

În drumul spre marea surpriză a târgului, nu uita să treci pe la Fabrica de turtă dulce, unde întreaga familie poate să își unească ideile decorative și să creeze o căsuță pe cât de atrăgătoare, pe atât de delicioasă! Iar după ce gurmanzii familiei au gustat din această experiență distractivă, te poți îndreptă către Fabrica de coronițe, locul unde îți vei decora propria coroniță de Crăciun, confecționată din brad natural, cu sute de ornamente colorate, care fac din acest simbol al iernii o amintire de neuitat.

 

Ultimul popas și cel mai așteptat moment al celor mici este Magazinul OCC. Aici vei găsi o mulțime de cadouri pentru copii de toate vârstele, de la jocuri interactive și seturi de creație, până la cel mai mare puzzle din lume cu 54.000 de piese! Lasă-te purtat către Liftul Magic, aflat la polul opus al intrării în magazin, și descoperă aici calea spre Tronul lui Moș Crăciun! În lift te așteaptă o experiență imersivă, unde sunetele și proiecțiile video te vor transforma într-un personaj de poveste, iar la etajul superior vei face cunoștință cu Moșul, prietenul drag al micuților.

La finalul călătoriei, nu uita să te oprești la Colțul Foto și să imortalizezi aceste clipe de vis printr-o fotografie instant, pe care o vei lua cu tine acasă și care îți va aminti mereu de povestea ta de Crăciun, scrisă în cadrul Operei Comice pentru Copii!

Târgul „Poveste de Crăciun” este deschis vizitatorilor în weekend-urile cuprinse în perioada 17 noiembrie – 30 decembrie. Pentru a afla cele mai noi știri în legătură cu programul târgului și cu alte detalii referitoare la evenimentele Operei Comice pentru Copii, accesează platformele noastre de socializare și site-ul operacomică.ro.

Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de magia Crăciunului!

 

Amalia Tănase