Premiera musicalului „Gulliver“ şi concurs cu 2018 premii la Opera Comică pentru Copii!

În martie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, prezintă premiera musicalului „Gulliver”, pe muzica lui Marius Ţeicu şi libretul Silviei Kerim. După succesul extraordinar cu musicalul „Micuţa Dorothy”, care a avut 32 de reprezentaţii cu casa închisă în stagiunea trecută, echipa de creaţie Antoaneta Cojocaru – regie şi Vladimir Turturică – scenografie, se întoarce la Opera Comică pentru Copii cu un nou spectacol. Musicalul „Gulliver” va avea avanpremiera pe 2 martie şi premierele pe 3 şi 4 martie, la Sala Mare.

 

Opera Comică pentru Copii împlineşte 20 de ani În perioada 10 februarie – 10 aprilie, Opera Comică pentru Copii invită publicul să participe la concursul aniversar cu 2018 premii Treasure Hunt „Orchestra de aur a OCC”. Participanţii sunt invitaţi să urmărească toate mediile de comunicare şi să observe cât mai multe indicii (fotografii sau cuvinte care denumesc instrumente muzicale) prezente în materialele de promovare ale Operei Comice pentru Copii: afişele spectacolelor, articole de presă, spoturi audio şi video etc. Înscrierile se fac prin completarea formularului online pe site-ul www.operacomica.ro. Cele 2018 premii puse în joc constau în bilete la spectacolele din acest an, abonamente pentru stagiunea 2018-2019 şi produse personalizate din magazinul OCC, iar marele premiu constă într-un city break la Milano pentru o familie. Concursul se desfăşoară până pe 10 aprilie şi marchează sărbătorirea a 20 de ani de existenţă a singurei opere comice pentru copii din lume.

 

Concursul Internaţional de Pian „MIHAELA URSULEASA”

Cu ocazia Zilei Unirii, pe 24 ianuarie 2018, Opera Comică pentru Copii a lansat Concursul Internaţional de Pian „MIHAELA URSULEASA”, care se adresează tinerilor pianişti cu vârsta cuprinsă între 7 şi 18 ani. Competiţia este organizată pe 4 categorii de vârstă (7-9 ani, 10-12 ani, 13-15 ani şi 16-18 ani), iar preselecţia se va face pe baza unei înregistrări video. Cei interesaţi se pot înscrie până pe 15 aprilie 2018, prin completarea formularului online aici. Preselecţia se va desfăşura în perioada 15 aprilie – 30 aprilie 2018, iar concursul va avea loc în Bucureşti, pe scena Operei Comice pentru Copii. Marele Trofeu Mihaela Ursuleasa constă într-un premiu de 5.000 de euro, iar câştigătorii locurilor I, II şi III vor primi premii de 4.000, 3.000 şi respectiv 2.000 de euro. Detaliile despre concurs sunt disponibile pe site-ul instituţiei.

Opera Comică pentru Copii este o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 12.000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 600 de reprezentaţii, dintre care 19 premiere.