O nouă perspectivă a mișcării în „Prinț și cerșetor” la Opera Comică pentru Copii

La mijlocul lunii noiembrie, Opera Comică pentru Copii a prezentat o nouă premieră de balet, un spectacol deosebit datorită modernității sale deoarece se adresează privitorului dintr-o nouă perspectivă a mișcării: „Prinț și cerșetor”. Știm că teatrul de pe Calea Giulești nr. 16 se adresează copiilor, cel puțin aceasta este principala sa misiune, de a promova în rândul tinerilor și copiilor genuri precum opera, opereta, musicalul, baletul, dansul contemporan. Chiar dacă spectacolele de aici par simplificate și sunt adesea adaptate pentru cei mici, anumite producții ale Operei Comice pentru Copii nu trebui ocolite de către adulți, deoarece aduc forme noi de expresivitate. Este și cazul spectacolului „Prinț și cerșetor”.

Nu neapărat muzica lui Laurențiu Profeta, ancorată în perioada de căutare și inovație de la mijlocul secolului XX face din acest spectacol o experiență inedită, adevăratele noutăți care ne transpun în contemporan sunt reprezentate de stilul coregrafic și de cel scenografic. Întrebați cum am defini stilul pe care îl folosește în spectacol coregraful Cătălin Caracaș putem spune simplu „neoclasic”, dar cine se așteaptă la plutiri à la Balanchine se înșeală. Avem de-a face aici cu un neoclasic privit dintr-o perspectivă nouă, deoarece subiectul, adaptat de Ionel Hristea și Oleg Danovski după romanul lui Mark Twain ne împinge către un realism foarte aproape de naturalism. În balet nu se poate aplica naturalismul fără a face apel la un soi de obiectivitate violentă și – ca să evite acest lucru – creatorii au ales în „Prinț și cerșetor” un realism aparte. Interpreții sunt tratați ca actori, punându-se astfel accent pe expresia facială, gesturi, relație între personaje, pe situație și stare. Coregraful Cătălin Caracaș vrea să redea în primul rând povestea, dispus să sacrifice orice fel de înflorituri pentru ca personajele să aibă carne, să aibă viață. Copilul și adultul din sală privesc o istorie în mișcare, au parte de o nouă perspectivă asupra conflictului principal de natură socială dintre prinț și cerșetor, dintre două lumi distincte care se reunesc prin joc. Urmărind antiteza dintre lumea de jos și înalta societate reprezentate în balet, exprimate plastic prin dans într-un schimb continuu atitudine – reacție, spectacolul ține publicul în alertă, atent la firul epic. Este un balet care vorbește și în acest aspect se găsește inovația coregrafică. După o lungă experiență ca balerin și maestru de balet, coregraful Cătălin Caracaș a reușit să creeze un stil neoclasic propriu bazat pe respectul față de adevărul acțiunii și continua preocupare de a face interpreții să realizeze personaje autentice, dotate cu biografie. În felul acesta baletul său se apropie de genul teatrului dramatic realist. În al doilea rând nu este sacrificat aspectul comic al unor situații precum lipsa de maniere la micul cerșetor transformat în urmașul la tronul Angliei sau pleiada de personaje ridicole de la curtea regală. Acestea se încadrează însă în realismul spectacolului, evitându-se alunecarea spre burlesc, care ar fi părut o tendință firească.

Adesea, în spectacolele de ieri și de azi, scenografia pare să aibă un rol secundar, acela de a colora povestea, neaducând cu sine decât „suprafață”, mesaje haotice, simboluri de neînțeles sau pur și simplu o atmosferă oarecare. Se întâlnește rar într-un spectacol o încărcătură ideatică în ceea ce privește scenografia, dar o putem vedea în „Prinț și cerșetor”. Adriana Urmuzescu aduce în „Prinț și cerșetor” ideea de joc, îmbrăcând scena în piese de puzzle și cuburi care induc atmosfera copilăriei. Decorurile Adrianei Urmuzescu spun însă ceva: jocul nu este numai o activitate destinată copiilor, aici vorbim despre viața ca joc, despre jocul destinelor celor doi protagoniști, un cerșetor și un prinț care prin joc ajung să se egalizeze în plan uman. Piesele de puzzle se schimbă, dar tabloul rămâne același, o pictură care reprezintă societatea din toate timpurile, nu numai dintr-o epocă anume, a Renașterii, așa cum o dictează costumele stilizate. Este o lume sfărâmată, dar între cocioaba familiei lui Tom și palatul lui Edward nu există de fapt diferențe esențiale pentru că și într-un mediu, și în celălalt vedem oameni cu sentimentele lor, cu ridicolul lor, cu frumusețea sau urâțenia lor. Ideea de joc aplicată poveștii lui Mark Twain în acest balet reprezintă elementul de inovație scenografică. Adriana Urmuzescu nu dorește să epateze prin efecte de scenă, culoare sau alte calități ale artei sale, ci se concentrează asupra unor mesaje care să ajungă în sală prin decoruri și costume. În plus, scenografia susține creația coregrafică scoțând în evidență personajele, caracterizându-le stilul de viață și definindu-le personalitatea.

Se mai pot spune multe despre descoperirile care merită făcute în cea mai recentă premieră de balet a Operei Comice pentru Copii, despre felul interpreților de a conține în sine personajele și a le dezvolta, despre efortul lor de a transporta tot ceea ce ține de ele în mișcare, despre maturitatea cu care abordează partitura coregrafică. „Prinț și cerșetor”, un balet pentru copii, nu este doar o nouă jucărie minunată alcătuită din muzică și dans pe care Opera Comică pentru Copii o oferă spectatorilor, este un spectacol care ni se adresează tuturor, care aduce elemente noi de discurs scenic și care îndeplinește toate rigorile unei creații teatrale izvorâtă din dorința de a ne face atenți la relațiile interumane și la diferențele esențiale dintre oameni. O nouă perspectivă asupra mișcării, neoclasic – realistă, jocul destinului – lumea ca un puzzle de descifrat, un roman transformat în spectacol de dans, un compozitor român de balet – „Prinț și cerșetor” merită văzut și revăzut la orice vârstă.

Iulia Toea Mureşan