Cu „Truverii” prin Salonul Mozart

În sfârșit „Truverii” au ajuns și la Opera Comică pentru Copii, în Salonul Mozart, unde sâmbătă, 28 și duminică, 29 octombrie au susținut câte un concert de muzică veche. Trupa „Truverii” a condus publicul tânăr și foarte tânăr de la Opera Comică pentru Copii, prin concertul „Peregrinatio”, de-a lungul și de-a latul Europei, cu ajutorul unui repertoriu alcătuit din cântece medievale și renascentiste, dezvăluindu-i astfel sonorități și un stil de viață demult apuse. Muzica lor ne-a purtat prin Spania, Italia, Franța, Irlanda și Scoția, chiar până în Suedia și cu această ocazie am descoperit povești și sunete care s-au pierdut de-a lungul secolelor. Precum adevărații truveri (poeți și muzicieni ai Evului Mediu din Nordul Franței), care călătoreau prin târguri și dădeau spectacole în stradă sau la curțile nobiliare, „Truverii” de la Opera Comică pentru Copii ne-au prezentat unele din cele mai frumoase povești muzicale ale vremurilor de demult. Copiii din public, care au dansat aproape tot timpul, au aflat legenda lui Herr Mannelig din Suedia, de care se îndrăgostește o femeie – trol (uriaș care vânează oameni), de zeița celtă Deva sau despre cei trei mateloți din Bretagne care își caută în zadar iubirea. În plus, ei au putut asculta cântece cu mesaj religios din secolele XIII și XVII alături de cântece tradiționale și le-au fost prezentate instrumente inedite: simphonia, un instrument cu corzi realizate din intestine, bouzouki irlandez, cimpoi estonian, gironda etc. Informațiile le-au fost oferite de către conducătorul trupei, Mihai Serghei Todor, care susține la Opera Comică pentru Copii și un atelier de artă medievală în cadrul programului Atelierele „Micul Artist”.

Trupa „Truverii” are capacitatea, datorită acurateții interpretării repertoriului, a costumelor și a prezenței scenice a artiștilor, de a ne transporta într-o lume fascinantă și prea puțin cunoscută, cea a artiștilor Evului Mediu. Vocea superbă a solistei, Carmen Mărunțelu, prestanța membrilor trupei au redat pentru o oră un crâmpei din viața medievală și bijuterii muzicale dintr-o creație din păcate de multe ori uitată sau greșit folosită (în cinematografie).

Spectacolul „Peregrinatio” de la Opera Comică pentru Copii este doar primul dintr-o trilogie de concerte cu program muzical diferit. Astfel, în luna noiembrie, „Truverii” vor prezenta pe 18 și 19 concertul „Omule! Pomule!” – cântece tradiționale legate de mersul omului prin viață, de la naștere la trecerea într-o lume mai bună, iar în decembrie, pe 16 și 17, concertul „Cantus Hibernus” dedicat sărbătorilor de iarnă, așa cum se desfășurau ele în îndepărtatul Ev Mediu.

Iulia Toea