Școala de Vară OCC 2024 – Reducere la înscriere!
Gen: Toate / Vârsta recomandată: +3 ani / Alta Sala

La cererea părinților, OCC organizează a patra ediție a proiectului „Școala de Vară”, un program care cuprinde 4 serii a câte o săptămână de distracție și jocuri educative la sediul instituției, pe durata vacanței de vară a elevilor, începând cu 1 iulie 2024. Ateliere interactive cu balerinii, soliștii vocali și instrumentiștii Operei Comice pentru Copii, jocuri distractive în curte și în interior, parcul de aventură și multă voie bună, timp de 5 zile, 8 ore pe zi, de luni până vineri, în intervalul orar 8.30 – 16.30, cu pauze de masă incluse. Proiectul se adresează grupelor de vârstă 4-6 ani, 7-9 ani și 10-12 ani.

Regulamentul – bit.ly/REGULAMENT_ȘcoaladeVarăOCC –  și formularul de înscriere – bit.ly/InscriereSDV_OCC_2024 – sunt disponibile pe site-ul instituției.

Înscrierea la activitățile Școlii de Vară OCC este validă numai în urma achitării taxei de participare în valoare de 150 de lei/zi/copil, respectiv 750 de lei/ serie. Taxa trebuie achitată în maximum 72 de ore de la data completării formularului de înscriere, prin achiziționarea unui bilet de pe site-ul magazinulocc.ro. În caz contrar,  înscrierea nu este considerată validă. Participanții care achită taxa până pe 31 martie beneficiază de o reducere de 100 lei.