Distracție la FOC continuu în prima zi a Festivalului Opera Copiilor din Herăstrău

Cel mai mare parc al Bucureștilor a răsunat de muzica corurilor și a spectacolelor de operă puse în scenă în prima zi a Festivalului Opera Copiilor (FOC), în vreme ce aproximativ 700 de vizitatori au luat parte la cel mai spectaculos tur ghidat în spatele scenei organizat de Opera Comică pentru Copii pe Aleea Michael Jackson.

Festivalul a debutat cu emoțiile zecilor de mici cursanți ai Atelierelor Micul Artist de la OCC, care au performat în mini-spectacole de balet, street dance, cor sau flamenco, pe scena mare instalată pe malul lacului Herăstrău. Au fost aplaudați îndelung de părinții și rudele prezente în publicul numeros, care a primit șepcuțele albe ale evenimentului pentru a se proteja de soare.

Pe scena mică a Festivalului, corurile de copii incluse în proiectul Cantus Mundi au cântat pe tot parcursul zilei.

Doar ploaia de după-amiază a  oprit temporar distracția, însă pentru toată lumea răcoarea a fost binevenită și a prilejuit chiar un dans spontan al umbrelelor pe melodia Singing in The Rain în fața scenei mari. A fost doar preludiul mult-așteptatului spectacol de operă Nino Arlechino, care i-a adus pe scenă pe bătrânul burlac Pimpinone, pe vicleana cameristă Vespetta, și pe cele două simpatice personaje Nino Arlechino și Colombina.

Surprizele Festivalului s-au extins până în Muzeul Satului, unde activitățile au început cu momentul caritabil Picnicul Copiilor, devenit o tradiție pentru OCC.

Picnic la iarbă verde, în compania Lupului

  • ”Ce facem la Opera Comică pentru Copii?
  • Cântăm, dansăm, spunem povești și ne distrăăăm!”

Distracția e în toi pe pajiștea Răpciuni din Muzeul Satului. Circa 200 de copii din familii defavorizate sau de la centre de plasament au fost invitați la un picnic cu sandvișuri, dulciuri și sucuri naturale, cu ocazia Festivalului Opera Copiilor din Herăstrău. Au făcut înviorarea, au dansat puțin, au mâncat, apoi au ascultat povestea Scufiței Roșii așezați cuminți pe păturicile roșii. În rolurile principale au fost invitați să joace chiar câțiva dintre micii invitați, îndrumați de Nino, actor la Opera Comică pentru Copii.

Atmosfera s-a animat rapid după ce Nino s-a costumat în blană de lup și a început să cânte înconjurat de copii. ”Pot să fiu foarte simpatic dacă îmi dați de mâncare acum. Nu vreau să mai mănânc copii. Dați-mi un sandviș!”, cântă Nino-Lupul, abia făcând față asaltului puștilor care vor să îl tragă de blană și să-l sorcovească cu stegulețele Festivalului. ”Încet, încet, că sunt un lup fricos! Vreau la mamaa”, țipă Lupul cel Rău luând-o la fugă în zig zag, spre amuzamentul copiilor.

Picnicul Copiilor a oferit două ore de distracție pe cinste unor micuți obișnuiți mai degrabă cu lipsurile și grijile. Totul a mers șnur, mai ales că în organizare s-a implicat direct și soprana Felicia Filip, director al OCC, care a stat tot timpul în mijlocul invitaților. Ca semn de mulțumire, ea a primit de la un grup de fetițe două buchețele superbe de flori din hârtie creponată.

Muzică medievală în curtea unei gospodării tradiționale românești

Invitații la Picnicul Copiillor s-au mutat apoi la câteva sute de metri distanță, în curtea gospodăriei Moișeni, tot din Muzeul Satului. Aici au fost așteptați de Truveri, o trupă de muzică medievală care încântă auzul cu cântece vechi din întreaga Europă. În deschiderea concertului, Truverul șef a făcut o scurtă trecere în revistă a instrumentelor interesante etalate pe scenă. Așa am aflat cum arată și sună o tobă veche din piele de oaie întinsă pe o ramă rotundă din lemn, ce voce groasă are bendi, un instrument arăbesc, cum arată o tobă de șaman sau o tamburină cu sunători. Am trecut puțin și prin instrumentele de suflat, cum ar fi flauto dolce cu sunet suav, sopranino alto și tenor sau cavalul tipic românesc.

Concertul a început cu un cântec tradițional maghiar din secolul XVI, ale cărui ritmuri au dezmorțit rapid atmosfera și i-au convins pe copii să danseze. Truverii au trecut apoi prin cântece vechi din Bretania sau Provence, au cântat o tarantelă cu castaniete și au adus în curtea gospodăriei românești acordurile exotice ale unui cântec norvegian din secolul X, despre Igrasi, copacul sfânt care leagă cele 7 lumi ale vikingilor până la cer. Concertul a continuat câteva ore bune, trecând și prin melodii vechi românești, care au oprit din drum sute de vizitatori ai Muzeului Satului.

Spectacol și culoare în Turul ghidat din spatele cortinei

De la ora 12.00, OCC a dat drumul uneia dintre cele mai așteptate surprize ale Festivalului – Turul ghidat din spatele cortinei – o premieră în materie de prezentare a activității unei instituții culturale. Începând de la intrarea de la Arcul de Triumf, de-a lungul Aleii Michael Jackson și până în zona fostelor magazine Expo Flora, organizatorii au creat o spectaculoasă replică a deja tradiționalului Tur în spatele cortinei de la sediul Operei Comice. Din oră în oră, pe tot parcursul Festivalului, grupuri de câteva zeci de curioși sunt purtați de câte un ghid cu portavoce de-a lungul acestui spectacol itinerant care prezintă Foyerul OCC, Salonul Mozart, Sala UnderGrant, Studioul de Balet, Sala Mare, Magazia de Costume și Cabina Tehnică.

Traseul cuprinde trei mini-scene, unde artiști ai OCC costumați în personaje ale unor celebre spectacole de operă performează pentru vizitatori scurte scenete, spre deliciul copiilor. Astfel facem cunoștință cu Papagenos și Papagena, din Flautul Fermecat al lui Mozart, sau cu personajele simpatice din Lunaticii, un alt spectacol de mare succes al OCC. Cele câteva sute de metri ai Turul sunt delimitate de decoruri și butaforii de scenă, dar și reclamele superbe ale spectacolelor OCC, prilej cu care ghidul le prezintă celor care nu le-au văzut încă.

Turul ghidat se finalizează cu o etalare plină de culoare a exoticelor costumații de scenă, găzduite de primul spațiu expoziție din zona Expo Flora. Broderiile, salopetele haioase, perucile de clown, costumele grele de catifea, accesoriile, toate sunt extrem de interesante, iar majoritatea copiilor nu rezistă să nu le pipăie, în ciuda ochilor vigilenți ai costumierelor care păzesc locul. Ultima stație – Cabina Tehnică – e o la fel de spectaculoasă etalare a pupitrelor și aparaturii care asigură lumina, sunetul și efectele de scenă din timpul spectacolelor.

Foișorul fermecat care transformă copiii în animăluțe

La nici doi pași de scena mare a Festivalului, zeci de mutre mici de copii cunosc o metamorfozare spectaculoasă în pisicuțe, lei, șoricei, Spidermani sau Batmani. Într-un foișor întunecat și răcoros de pe malul lacului, copiii fac coadă la ședințe de Face Painting, în vreme ce părinții îi așteaptă răbdători pe băncuțe. Ca niște adevărate Zâne bune din Cenușăreasa, patru domnișoare drăguțe costumate în prințese își folosesc pensulele și culorile fermecate pentru a transforma picii în animalul sau personajul preferat. Nimeni nu pleacă neulțumit, iar transformarea e prilej de scălâmbăieli caraghioase sub ochii amuzați ai părinților.

Jocuri pentru toate vârstele

O atmosferă cel puțin la fel de animată găsim la Cortul de Jocuri, unde organizatorii au pus la dispoziția copiilor mai multe mese încărcate cu jocuri extrem de interesante. Căsuțe multicolore, purceluși roz, pinguini, pisici și șoricei, figurine de lemn sau bile colorate așteaptă să fie manevrate și sucite de micii jucători, sub îndrumarea voluntarilor care le explică regulile. Gălăgia e mare, căci spiritul competitiv își spune cuvântul, iar părinții rezistă cu greu să nu cumpere toate jocurile de la mini-magazinul instalat în cort. Aici poți găsi jocuri pentru toate vârstele, de la figurinele colorate pentru dezvoltarea abilităților în cazul copiilor mici și până la jocuri de strategie, puzzle-uri complicate și jocuri de societate pentru adolescenți sau adulți.

”Directorul de Teatru” ne așteaptă azi la Festival

Festivalul Opera Copiilor continuă și astăzi cu multe alte suprize și spectacole. La ora 10.00 și 16.00, copii sunt așteptați să vadă minunata punere în scenă a poveștii Punguța cu doi bani, pe scena instalată în curtea gospodăriei Moișeni din Muzeul Satului. De la ora 11.00 avem spectacolul interactiv Salonul de balet, pe Scena Mare, iar tot aici putem vedea două spectacole de mare succes – ”With Nino in London” și ”Directorul de Teatru”, de la orele 14.00, respectiv 17.00. Între timp, ne putem ține ocupați cu multe alte distracții, precum Turul ghidat din spatele cortinei, vânătoarea de comori din Muzeul Satului, proiecțiile de film, Jocurile OCC sau atelierele din materiale reciclate.

Livia Cimpoeru

2.06.2017