„Elixirul dragostei”, spectacol nominalizat la Premiile UNITER 2024, categoria „Cel mai bun spectacol pentru copii”

Într-un clasament al celor mai iubite şi accesibile opere din toate timpurile, „Elixirul dragostei” s-ar plasa fără emoţii în zona superioară. Subiectul inspirat, muzica frumoasă,cantabilă, cu predilecţie către lirismul natural, îmbinarea echilibrată între un umor atemporal şi un romantism cu accente dramatice light îi asigură din start succesul. Deloc întâmplător, a fost cea mai cântată operă a epocii sale şi rămâne şi azi una dintre cele mai des interpretate pretutindeni în lume.  

În viziunea regizorală a imaginativului Cristian Mihăilescu, universul lui Gaetano Donizetti este abordat cu meticulozitate şi delicateţe, cu atenţie la fiecare detaliu şi cu accent special pe potenţarea, din toate unghiurile, a elementului de candoare. Caruselul uriaş şi toboganele pe care alunecă într-un moment comic savuros aghiotanţii inepţi ai lui Belcore reprezintă cadrul principal al acţiunii, totodată un simbol al copilăriei şi o reverenţă adusă inocenţei. Gagurile abundă în această montare plină de culoare, reliefând constant caracterul savuros al lucrării şi asigurând un dinamism în plus acţiunii alerte, ce te ţine în priză de la primul până la ultimulminut al reprezentaţiei.

O distribuţie de 5 stele

Eşalonul vocal solid reprezintă, de fapt, miza principală a spectacolului lui Donizetti. O avem în primul rând pe frumoasa şi fâşneaţa Adina, redată impecabil de Oana Şerban, care atrage printr-un glas clar, luminos, cu acute strălucitoare. A rezultat o Adina veridică, personaj cares-a mişcat cu expresivitate şi sensibilitate în acest rol, nelipsindu-i nici aplombul, nici fineţea. În egală măsură, partenerul său de scenă, tenorul Andrei Mihalcea a fost un Nemorino plin de farmec, căruia i-a reuşit perfect acel melanj între candoare, romantism şi dramatism pe care îl presupune acest rol, de altfel foarte dificil de redat în nuanţele mai profunde. Mihalcea are o voce caldă, vibrantă, ce poate acoperi cu uşurinţă un evantai divers expresiv, belcantoul venindu-i mănuşă. În plus, jocul său scenic nuanţat a asigurat un portret mai mult decât veridic pentru îndrăgostitul naiv şi fără speranţă. Versiunea sa asupra celebrei arii „Una furtiva lagrima” a fost una plină de emoţie, demonstrând nu numai măiestrie vocală, ci și capacitatea de a transmite elocvent subtilitățile emoționale ale personajului. Nu am simţit nicio ruptură stilistică în cuplul Adina – Nemorino, Oana Şerban şi Andrei Mihlacea reuşind să creioneze veridic, atât vocal, cât şi scenic, multitudinea de stări prin care trec cei doi înainte de a fi împreună.

Nu mai puţin convingător a fost baritonul Bogdan Podlovschi în rolul Belcore, căruia i-a asigurat eficient caracterul milităros, impozant, fiind atent în permanenţă ca tuşele comice ale personajului său să nu devină excesive.

Savuros şi spumos a fost şi baritonul Vicenţiu Ţăranu, un Dulcamara de origine extraterestră, care a impresionat prin vocea sa rotundă, omogenă şi prezenţa scenică plină de forţă. Vicenţiu Ţăranu a umplut realmente scena, reuşind să coaguleze în jurul său întreaga acţiune; iarprezenţa asistentului şi complicelui său (Andrei Hâncu) i-a permis să sugereze niveluri de comic şi ironie cu un plus de subtilitate. Omogenitatea distribuţiei a fost completată de agreabila şi expresiva Gianetta (Virginia Stamate), dar şi de ansamblul coral dinamic şi eficient.

Să nu uităm, de asemenea, aportul inspirat adus de orchestra Operei Comice pentru Copii, ca de fiecare dată omogenă şi îmgrijită, condusă cu atenţie de Gheorghe Iliuţă.

Când distanţa devine intergalactică

La Opera Comică pentru Copii, montarea actuală cu „Elixirul dragostei”, în regia lui Cristian Mihăilescu, propune această capodoperă a belcantoului într-o formă concisă, esenţializată, cu durata de puţin peste o oră – potrivită publicului pentru care este gândită. O montare alertă, cursivă, spumoasă, accesibilă, ce te poartă inclusiv în cosmos, prin proiecţii video ingenioase, care sugerează şi mai puternic dramatismul distanţei dintre Nemorino şi Adina. Şi se apropie, totodată, de sensibilitatea copiilor din prezent, obişnuiţi cu astfel de salturi spaţiale.

Nu întâmplător, această montare cu „Elixirul dragostei” a fost nominalizată la Premiile Uniter, categoria „Cel mai bun spectacol pentru copii”. Vâzând spectacolul, înţelegi motivaţia includerii sale în lista scurtă a nominalizărilor. Pentru că viziunea lui Cristian Mihăilescu demonstrează că opera italiană romantică poate fi un pariu câştigător atunci când ştii cum să oferi un produs cultural clasic într-o manieră perfect accesibilă şi, în acelaşi timp, fără a face vreun rabat în relaţia cu spiritul textului iniţial.

un articol de Ioana Marghita