Poveste medievală la Opera Comică pentru Copii în Noaptea muzeelor

Cu ocazia evenimentului „Noaptea muzeelor”, Opera Comică pentru Copii a pregătit o serie de activități speciale, dedicate copiilor și adulților care vor să încerce experiențe unice: o poveste medievală presărată cu peripeții, ca în basme! I-am urmărit în călătoria lor către mult visata Lume a Jucăriilor și Jocurilor și am participat astfel la o poveste pe care o parcurg din nou în rândurile următoare.

La căderea serii, temerarii aventurieri care se apropiau de sediul Operei Comice trebuiau să treacă de prima probă de curaj pentru a ajunge în Lumea Jucăriilor, întâlnirea cu uriașii din „Jack și vrejul de fasole”, balet realizat de prim-balerina Corina Dumitrescu, aflat în repertoriul teatrului. Cei doi uriași alcătuiți din vrejuri, Fasolică și Fasolache, după cum i-au botezat copiii, întâmpinau vizitatorii în fața teatrului. Ei nu erau așa de amenințători cum ne-am fi așteptat, din contră, s-au lăsat fotografiați, au vorbit cu cei mici, ba chiar le-au arătat cum au fost realizate costumele lor impresionante. După această întâlnire, cei care au pătruns în foaierul teatrului au nimerit într-o petrecere de pomină, asigurată de trupa „Truverii”, o petrecere medievală străjuită de un cavaler falnic. Muzicieni costumați în haine de epocă, membrii trupei „Truverii” au prezentat copiilor și părinților instrumente muzicale, apoi le-au cântat până târziu în noapte, pe ritmuri tradiționale europene, le-au spus povești acompaniate de muzică, așa cum făceau pe vremuri cântăreții și poeții ambulanți ai Evului Mediu. Și tot ca pe vremuri, așezați pe jos sau în picioare, spectatorii s-au bucurat de muzică veche, s-au jucat cu fânul răspândit pe jos ca să creeze atmosfera unui han medieval și cu flăcările din pânză care tremurau în lumină colorată. Pe fundal se derula o proiecție cu o moară, celebra moară de vânt a lui Don Quijote din spectacolul de balet creat de coregraful Cătălin Caracaș, la care copiii putuseră asista mai devreme, de la ora 17.00.

După ce s-au putut relaxa în atmosfera medievală a concertului trupei „Truverii”, micii aventurieri, desigur în căutarea Lumii Jucăriilor, și-au continat drumul către Tărâmul monștrilor, pe care erau hotărâți să-i înfrângă. Au coborât de aceea într-o lume subpământeană, în Sala Undergrant a teatrului, acolo unde și alți eroi, precum Harap Alb și Ivan Turbincă, își arată vitejiile aproape zi de zi la Opera Comică, în spectacolele care le poartă numele. Cu teamă, dar și curiozitate, ei au pătruns în sala întunecoasă, unde au fost primiți de trei monștri de poveste: Pitonul Alb, Iguana și un șarpe mai mic, dar la fel de isteț și de blând. Aceștia s-au lăsat mângâiați, alintați, fotografiați și astfel copiii au aflat că și reptilele pot fi iubitoare și că numai un fricos fără leac poate să se teamă de astfel de ființe care par unora înspăimântătoare.

După ce au trecut și de această probă de curaj, calea către Lumea jucăriilor mai avea un singur popas, Salonul Mozart, unde copiii aveau de învățat, de la prieteni de nădejde, cum un luptător adevărat are posibilitatea de a-și păcăli adversarul. În Salonul Mozart au fost așteptați de o cercetătoare de la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Andreea Drăghici, care a venit împreună cu ursul polar Dodi și șoricelul alb Roni, două păpuși simpatice care știu foarte multe lucruri interesante despre vietăți de tot felul. Andreea, Dodi și Roni i-au învățat pe copii și pe însoțitorii lor arta deghizării, pe care orice erou de poveste știe s-o stăpânească. De data aceasta, eroii au fost reprezentați de cameleon, de dragonul de mare de tip frunză și de insecta băț. Spectatorii au putut afla, cu ajutorul desenelor și fotografiilor proiectate, unde și cum trăiesc aceste vietăți și mai ales cum de au puterea de a se camufla pentru a-și păcăli vrăjmașii. La final, după ce le-a prezentat toate detaliile, Andreea Drăghici a pregătit o surpriză, un invitat special: insecta băț în persoană! Cu toții ne-am strâns în jurul ei pentru a o admira de aproape și pentru a vedea pe viu cum se transformă din insectă într-o crenguță de copac. Nici Dodi și Roni nu s-au lăsat mai prejos și au venit și ei cu o surpriză: i-au învățat pe copii și mai ales pe părinți cum să creeze la ei acasă un teatru de umbre dintr-o pânză și o cutie de carton, cu ajutorul căruia să-și poată crea propriile povești, poate chiar cu vietățile arătate ca personaje principale. Copiii s-au dovedit extrem de atenți și de receptivi la informațiile prezentate, dovadă că la sfârșitul spectacolului au reușit să răspundă corect la întrebările Andreei Drăghici și astfel au trecut de ultima probă pentru a pătrunde în Lumea Jucăriilor, la etajul al III-lea al Operei Comice.

Lumea Jucăriilor și a Jocurilor, un loc de basm la care nu se ajunge ușor, după cum am văzut, este destinată celor mai isteți dintre eroii noștri. Zeci de provocări care testează logica, perspicacitatea, reflexele, aptitudinile artistice și multe alte calități se aflau în această lume. Atrași de provocările jocurilor, atât copiii cât și părinții nu se mai lăsau duși din cele două săli destinate acestor activități educative. I-am urmărit cu atenție și am observat lucruri extraordinare: agerimea minții la vârste fragede, înclinația spre gândirea matematică, realizarea unor strategii de joc complexe pe care, recunosc, ca adult, nu mi le-aș fi putut imagina, capacitatea sporită de învățare, adaptarea rapidă la reguli, dorința de a experimenta și de a-și pune în valoare fantezia. Categoric, generațiile următoare ne depășesc în multe privințe, iar Opera Comică pentru Copii a demonstrat prin evenimentele organizate cu prilejul Nopții Muzeelor aceasta.

După ce, obosiți de atâta cale și atâtea peripeții în care și-au testat curajul și inteligența, participanții la Noaptea Muzeelor la Opera Comică pentru Copii au putut reveni în foaier, la concertul trupei „Truverii”, pentru a continua distracția pe ritmuri medievale. Acolo au fost întâmpinați de noi surprize: tururi „În spatele cortinei”, adică călătorii magice în culisele Operei Comice pentru Copii, unde cei mici și cei mari pot afla secrete din lumea teatrului, pot vedea cum se produc efectele speciale de pe scenă, pot descoperi costumele și decorurile din spectacolele lor preferate. 9 călătorii de acest fel le-au permis participanților pătrunderea în spații ascunse publicului, acolo unde se petrec minunile care îi încântă la fiecare reprezentație.

Cu gândul tot la jocurile pe care la încercaseră în Lumea Jucăriilor, eroii poveștii de la Opera Comică au descoperit însă și locul din care le pot lua acasă, adică noul magazin al teatrului, lansat cu ocazia evenimentului „Noaptea muzeelor”, ceea ce le-a sporit bucuria și a contribuit la reușita petrecerii. Iar petrecerea ar mai fi continuat și astăzi dacă eroii noștri, copiii de la Opera Comică nu ar fi fost cuminți și nu ar fi respectat ora stabilită de culcare chiar și în „Noaptea muzeelor”.