ȘAPTE WEEKENDURI DE POVESTE LA OPERA COMICĂ PENTRU COPII

Târgul ,,Poveste de Crăciun” își va redeschide porțile și anul acesta, pentru a patra ediție 

Pe 29 noiembrie, la ora 17:00, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), deschide porțile Târgului „Poveste de Crăciun” în curtea instituției din Calea Giulești nr. 16, unde îi așteaptă pe copii o mulțime de activități și surprize de sezon: Patinoarul Copiilor, Caruselul cu jucării, Derdelușul OCC, Atelierele Spiridușilor, Salonul lui Moș Crăciun, Scena Colindătorilor, Magazinul lui Moș Crăciun, VR Zone sau Tărâmul Oamenilor de Zăpadă.  

Spiridușii îi așteaptă cu nerăbdare pe cei mici, la atelierele de creație: de confecționat diorame,  păpuși, globuri, coronițe de brad, decorațiuni de fetru, de pictat figurine și tricouri. Chiar și un atelier gustos, în care își vor putea decora ciocolata după bunul plac. Astfel, copiii vor avea ocazia să își pună imaginația la încercare sau să își descopere pasiuni noi. 

Târgul „Poveste de Crăciun” va fi deschis la fiecare sfârșit de săptămână până pe 12 ianuarie, vinerea între orele 17:00 – 21:00, iar sâmbătă și duminică între 10:00 și 21:00. Intrarea este liberă, însă accesul la unele dintre obiective se face pe baza tichetelor, care pot fi achiziționate de la punctele de informare.  Pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, intrarea la patinoar este liberă. 

Ediția aceasta, târgul ,,Poveste de Crăciun” 2019 cuprinde șapte capitole magice. Fiecare weekend este individualizat la această ediție, astfel încât de la o săptămână la alta, târgul se reinventează ca prin magia sărbătorilor de iarnă: Tradiții Românești, Păpușile, Turtă Dulce, Podoabe de brad, Pregătirile de Anul Nou, Primul weekend din an, Ultimul weekend de vacanță. 

 

„Decembrie înseamnă pentru toți copiii luna cadourilor, a surprizelor și a vacanței. Tocmai de aceea, le-am pregătit un eveniment dedicat poveștilor de iarnă, cu activități care durează 7 weekenduri! Fie că vă atrage sala de spectacol sau patinoarul, la Târgul „Poveste de Crăciun” găsiți cu siguranță ceva de savurat – în aer liber sau în interior”. – Felicia Filip, directorul general al Operei Comice pentru Copii 

 

„Crăciunul Feliciei”, un spectacol de Gală 

 

Pe 19, 20 şi 21 decembrie, de la ora 19:00, soprana Felicia Filip, directorul general al Operei Comice pentru Copii și invitații săi aduc magia Crăciunului în sala de spectacol. Opera Comică pentru Copii vă așteaptă cu emoție la „Crăciunul Feliciei”, un spectacol-eveniment extraordinar, prezentat în premieră la Opera Comică pentru Copii, în regia domnului Cristian Mihăilescu.  Fiecare moment artistic din acest spectacol-mozaic este învăluit în căldura și umorul poveștilor din viața și cariera sopranei Felicia Filip.  Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro

Crăciunul este o răsplată. Răsplată pentru copiii cuminți, care primesc daruri sub pom. Răsplată pentru părinții cuminți, care ascultă de copii. Răsplată pentru spectatorii fideli, care, după un an de spectacole frumoase la OCC, primesc darul darurilor: Marea Gală de Crăciun. Precum colinda „din an în an”, tot așa, opera dumneavoastră de suflet vă aduce în dar arii de operă, operetă, musicaluri, balet, muzică religioasă, dar și surprize pline de haz. Anul acesta, Marea Gală se va numi „Crăciunul Feliciei”. Da, Crăciunul Feliciei Filip, cu amintiri de când era doar de-o șchioapă și colinda cu frații mai mari, apoi la școala de muzică, cu vioara pe umăr, studentă la Universitatea de Muzică din București, la… canto, atunci când câștiga mari concursuri internaționale. De bună seamă, soprana Felicia Filip, care cântă pe patru continente, dar și directorul care vă întâmpină la intrare cu zâmbetul său inconfundabil. Alături de minunați artiști tineri dar și consacrați – soliștii vocali, Baletul și Orchestra Operei Comice pentru Copii – , Felicia vă invită să-l întâmpinați cum se cuvine pe mult așteptatul Moș Crăciun. Cristian Mihăilescu, regizorul spectacolului

 

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii încearcă să-i apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate, cât şi prin diverse proiecte conexe.

 

Biroul de Presă

Opera Comică pentru Copii

occ.revista@gmail.com

0751.186.008