Nu mi-am pus busuioc sub pernă, dar visul a devenit realitate. M-am grăbit să ajung înaintea lui, însă era deja acolo.

Puțin obosit, puțin răcit, dar cu o poftă molipsitoare de vorbă și de gânduri bune. Eram pregătită să-mi joc rolul în fața unor ochi mici, migdalați și umezi de emoție dar, înaintând în Salonul Mozart, spre el, n-am mai avut curaj să ies din poveste. Nici n-aveam cum! Amintirea mea înzăpezită, mi l-a adus în minte pe Moș Gerilă, un actor, cu mască din plastic și barbă de vatelină, care întreba obsedant copiii, dac-au fost cuminți sau dacă știu o poezie…

Ei bine, în fața mea nu stătea acea amintire, ci însuși Moș Crăciun! Mă despărțeau doar câteva trepte de cel care nu mi-ar fi alungat niciodată credința, dacă arăta și vorbea ca acum! Un munte de bunătate, răbdare, curiozitate și înțelepciune!

L-am împins emoționată pe cel mic în brațele Moșului. Am auzit, ca prin vis, întrebarea: cum te cheamă? Și am răspuns automat, în plină hipnoză…. Dana mă cheamă! Apoi, am tăcut, jenată de ridicolul situației și m-am uitat în jur. Moș Crăciun desena viitoare amintiri în mintea celor mici, dar reînvia povestea pierdută în sufletul părinților.

M-am așezat ca un scrib conștiincios lângă el, pe o cutie de cadouri și am transcris câteva dorințe, cu indiscreția vinovată a unui curios care ratase în copilăria lui un asemenea moment de sinceritate al altora.

• Moșule, eu am fost cuminte, am păpat tot și vreau să-mi aduci un Galaxy Note 9 sau, dacă e prea mult, un urs de 5 kg! Dar să fie mov!
• Eu, eu n-am fost obraznic decât puțin, cam o dată pe zi, dar vreau un cățel care face caca sau, dacă nu, o găină care face ouă!
• Eu îmi doresc de anul trecut niște eprubete și un aparat, ca să învăț despre circuitul apei în natură, să înțeleg de unde vine zăpada!
• Eu nu vreau să spun nici o poezie, eu aș vrea să se facă bine bunica!

Sunt doar câteva dintre dorințele calde ale celor pentru care întâlnirea din seara asta a însemnat încrederea magică într-o poveste așteptată un an întreg.

Răspunsurile au fost cam așa:

• V-am întrebat eu dac-ați fost cuminți? Asta nu e o întrebare potrivită pentru un copil! Eu vă întreb doar dacă mi-ați trimis scrisoarea!
• Tu de ce plângi? Ți-e frică de mine? Sunt un bunic, doar că nițel mai bătrân!
• Să știi că numai copiii deștepți scriu! A, nu știi să scrii? Cei deștepți, care nu știu să scrie, dictează! Ho-Ho-Ho!

În copilăria mea, despărțirea de Moș Crăciun s-a făcut foarte repede. Am acceptat pierderea, dar am rămas cu o bucată nedescoperită de mister, pe care am încercat s-o recompun din alte întâmplări ale vieții. Nu mi-a ieșit! Poate de aceea, când am văzut că-mi face semn Moș Crăciun să mă apropii mai mult, am ridicat ochii din foi și i-am spus doar atât:   

• Eu nu mai vreau să cresc! Ai putea să mă aduci înapoi, mică?

Poate mi s-a părut, dar avea ochii în lacrimi, iar vocea a revărsat și dorința lui:

-Și eu aș vrea un Moș Crăciun și pentru mine! Tot ce-mi doresc e pentru fiica mea! Nimeni nu realizează, dar vreau să scrii că spiridușii mei sunteți voi, părinții care trimiteți scrisori în Laponia, dar păstrați o copie și în buzunar, ca să nu încurc dorințele. Cât despre nemurirea mea de care toți se întreabă, stați liniștiți! Sunt bunătatea întruchipată și asta n-are cum să dispară vreodată de pe pământ.

Sunt aici, la OCC, până în Ajun, să adun scrisorile! Nu-l pune doar pe cel mic să scrie! Să ai și tu cuvintele și dorințele la tine și-apoi, ai să înțelegi, de ce n-ai voie să mă mai alungi vreodată din suflet!

Dana Macsim