Târgul Vrăjitoarelor, trei weekend-uri pline la OCC

Luna octombrie reprezintă, la nivel internațional, ocazia de a te apropia de copilul interior prin intermediul jocului. Sărbătorile dedicate Vrăjitoarelor nasc anual, motive de bucurie și entuziasm, atât în rândul celor mici, cât și al părinților dornici de aventură.

În această toamnă, Opera Comică pentru Copii a creat un tărâm al poveștilor, unde fantezia se confundă cu realitatea, iar universul fantastic preia controlul. „Târgul Vrăjitoarelor”  este noul concept gândit pentru micuții pasionați de lumea personajelor negative din basme si povești. Regine, vrăjitoare și pirați, magicieni si spiroduși își dau mâna pentru prima dată și se unesc pentru a vă demonstra calitățile lor umane. Cu ocazia acestui tip de spectacol, copiii învață să privească personajele fictive într-o lumină mai caldă.

Începând cu 14 octombrie, weekend-urile lunii acesteia aduc în Grădina OCC o mulțime de surprize. Curiozitatea micuților este stârnită prin atelierele de creație pregătite pentru ei, iar șansa de a descoperi noi laturi artistice bate la ușă. Pe lângă toate acestea, târgurile tematice ale comercianților parteneri vor fi deschise pe întreaga durată a programului artistic, astfel încât distracția să fie însoțită de cadouri memorabile. Pentru ca spectacolele dedicate nu puteau lipsi, in Salonul Mozart vor acea loc reprecu „Noaptea Magiei”, iar in Sala Mare va reveni „Noaptea Vrăjitoarelor”, evenimentul care îi aduce pe cei mici mai aproape de personajele negative marcante din spectacolele Operei Comice pentru Copii.

Printre atelierele dedicate se numără cele de pictură pe suporturi alternative: pe tricou, sacoșă sau cu nisip. În modul acesta, participanții își dezvoltă atenția și răbdarea. Atelierul de imprimare 3D îmbină imaginația cu tehnologia și oferă celor mici o privire de ansamblu asupra artei moderne, iar sculptura în dovleci este activitatea în care adulții și copiii își testează inventivitatea în competiții jucăușe. Obiceiul sculpturii în dovleci este, cu siguranță, cel mai răspândit în această perioadă a anului. Tehnica sculpturii într-un material atât de dificil și pretențios este o provocare chiar și pentru cei mai îndrăzneți adulți, însă ea reprezintă semnătura sezonului. Atelierele din această perioadă îi antrenează pe cei mici într-un circuit de creație deosebit, care le oferă ocazia să se transforme în cele mai iubite personaje. Ei vor avea la îndemână toate instrumentele necesare în vederea alcătuirii unui întreg set de unelte magice. Măști, costume și accesorii care pot fi personalizate în moduri neașteptate reprezintă liantul dintre copii și universul fantastic.

În timp ce micuții lucrează de zor la creațiile lor artistice, o parte dintre muzicienii din Orchestra OCC încântă cu cele mai îndrăgite fragmente de operă piblicul și deschid calea către magia toamnei. Parcul de Aventură le-a pregătit celor mici o provocare pe cinste: cele două trasee gândite cu grijă de către îndrumătorii noștri vor reprezenta atracția principală pentru cei dornici de adrenalină. Iar pentru că prietenia dintre un copil și un animal este cea mai pură formă de afecțiune, în spatele grădinii am adăpostit Ferma Animăluțelor, deschisă vizitatorilor până la finalul acestei luni.

Acestea sunt doar câteva dintre experiențele gândite pentru luna octombrie. „Târgul Vrăjitoarelor” aduce în atenția părinților puterea pe care universul ficțiunii o are asupra celor mici. Fie că vorbim despre poțiuni magice pe care ei le pot crea sub atenta îndrumare a echipei noastre, de mături zburătoare decorate după gustul și dorințele lor sau de pălării cu forme cât mai abstracte, proiectul nostru e construit în jurul nevoii de exprimare liberă a micuților, la rândul lor, viitori creatori de lumi conexe.

Vă așteptăm în Grădina Operei Comice pentru Copii, pentru a lua parte la o experiență unică, concepută special pentru activitățile în familie. Intrarea la Târgul Vrăjitoarelor este liberă, în fiecare vineri în intervalul 17-21, iar sâmbătă și duminică de la 10-21. Pentru mai multe detalii despre program și activități, accesați site-ul www.operacomica.ro și urmăriți paginile de pe retelele sociale ale Operei Comice pentru Copii pentru a fi la curent cu cele mai noi știri despre evenimentele care vor face din toamna 2023 cea mai palpitantă perioadă a acestui an! 

un articol de Amalia Tănase