Ultima ocazie de a merge în tabără la OCC vara aceasta

Programul „Tabere Urbane de Vară la OCC” este în plină desfășurare (7-25 iulie), în curtea Operei Comice pentru Copii. Aflat la a patra ediție, proiectul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7-12 ani, care vor să-și petreacă cel puțin câteva zile din vacanța de vară departe de ecrane și în compania unor prieteni noi, în timp ce pregătesc împreună un spectacol în timp record. Fiecare serie de tabără durează 4 zile, cu toate mesele incluse și 3 nopți de cazare la cort.

Primele două serii din această vară s-au desfășurat deja, a treia începe mâine, cu toate locurile ocupate, singura grupă la care mai sunt disponibile câteva bilete fiind ultima, programată în perioada 22-25 iulie. Biletele pentru acest eveniment sunt acum cu 50% reduse, în rețeaua bilete.ro. Numărul maxim de participanți/serie este 40, fiecare grupă beneficiind de supravegherea non-stop a personalului specializat din echipa Operei Comice pentru Copii. 

Ce diferențiază o tabără urbană desfășurată în curtea Operei Comice pentru Copii de restul experiențelor similare disponibile în București în această vară este faptul că participanții au ocazia să descopere lumea artelor spectacolului chiar de la profesioniștii care activează în domeniu, în echipa OCC. Astfel, în primele două serii ale proiectului, copiii au lucrat cântecul tematic al spectacolului lor împreună cu soprana Mădălina Constantinescu (interpretă a rolurilor Dorothy, Motanul încălțat, Regina Nopții etc.) și au învățat mișcarea scenică aferentă de la balerina Diana Năstase (Bucătăreasa din „Alice în Țara Minunilor”, Bunica fetiței cu chibrituri, camerista din „Spărgătorul de nuci”). 

Artiștii teatrului au fost prezenți în fața copiilor atât pe scenă, în Salonul Mozart, cât și în mediul informal indus de specificul acestui proiect estival. De pildă, dimineața toți participanții au făcut înviorarea cu balerinul Marius Dură, după-amiază au dansat zumba cu balerina Consuella Crăciun, iar seara s-au întâlnit cu balerinul Mihai Pricope, de la care au învățat mișcări de dans la sesiunile „Follow me”. În plus, au aflat curiozități despre despre instrumentele muzicale de la violonista Roxana Cioran, concertmaestrul orchestrei de cameră a Operei Comice pentru Copii. 

După ce s-au împrietenit, participanții au fost îndrumați să realizeze împreună un spectacol. Ajutați de soprana Cătălina Antal și actorii Antonio Mincă și  Cristina Pătrașcu, toți trei regizori de scenă la OCC, copiii și-au ales rolurile, au analizat personajele, și-au creat decoruri, au inventat recuzită și costume, au pregătit scena Căsuței din Copac, cu tot cu interpreți și personal tehnic. Fiecare dintre ei a avut rolul său în spectacol: unii au fost actori și cântăreți, alții au făcut luminile și sunetul, toți s-au familiarizat cu atmosfera de lucru dintr-o instituție de spectacole, indiferent de care parte a reflectoarelor au ales să se implice. 

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către  soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole  de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”,  „Abonamente” sau „Voluntariat”.

Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45. Pentru detalii suplimentare despre Taberele Urbane de Vară OCC, vă rugăm apelați la 0751 26 14 79.