Festival dedicat Zilei Naționale a României la Opera Comică pentru Copii

25 noiembrie 2015 | Festival dedicat Zilei Naționale a României la  Opera Comică pentru Copii

În perioada 27 noiembrie – 1 decembrie, la Opera Comică pentru Copii are loc Festivalul Zilei Naționale a României. În cadrul acestui eveniment, publicul are ocazia să ia parte la spectacole de gală, cu invitați consacrați ai scenei românești: Felicia Filip, Ion Caramitru și Aurelian Octav Popa, alături de elevii olimpici din Orchestra Colegiului Național “George Enescu” din București, dirijată de Gheorghe Iliuță, împreună cu soliștii și baletul Operei Comice pentru Copii.

Decembrie înseamnă, pentru cei mai mulți dintre noi, luna cadourilor, a surprizelor și a vacanței. Moș Nicolae și Moș Crăciun sunt fără îndoială cei mai așteptați oaspeți ai acestui sezon, iar până la întâlnirea cu ei, avem un alt motiv de sărbătoare: Ziua Națională a României, căreia anul acesta i-am dedicat un festival cu invitați speciali. Iarna este anotimpul istoriei noastre: 1 decembrie – ziua creării României Mari, 22 decembrie – ziua revoluției noastre salvatoare, 15 ianuarie – ziua marelui poet Mihai Eminescu și, totodată, a Culturii Române, 24 ianuarie – ziua Unirii Principatelor”, a declarat soprana Felicia Filip, managerul instituției.

Evenimentul se adresează întregii familii, oferind atât programe educative – concertul lecție despre vocile operei, susținut de soprana Felicia Filip împreună cu soliștii Operei Comice pentru Copii – cât și recitalul de poezie “Dor de Eminescu”, unul dintre cele mai apreciate spectacole ale actorului și regizorului Ion Caramitru, acompaniat de maestrul Aurelian Octav Popa – precum și Gala de balet, cu momente clasice și moderne, susținută de ansamblul de balet al instituției.

Chiar de 1 decembrie, sub bagheta dirijorului Gheorghe Iliuță, Orchestra Colegiului Național “George Enescu” susține un concert de gală, împreună cu soliștii Operei Comice pentru Copii, invitând publicul să rememoreze evenimentul care a marcat istoria națională, prin crearea României Mari.

După ce a prezentat în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” opera “Münchhausen – Stăpânul minciunilor”, Opera Comică pentru Copii pregătește anul acesta patru noi producții: “Poveste de Crăciun” (spectacol extraordinar, premiera pe 18 decembrie, la Sala Polivalentă), “Mam’zelle Nitouche” (operetă, premiera în luna februarie), “Viva la mamma” (musical, premiera în luna martie) şi “Jack și vrejul de fasole” (balet, premiera în luna aprilie). Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro – cu 48 de ore înainte de spectacol – și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) – în zilele în care sunt programate reprezentații, cu o jumătate de oră înainte de începere – în limita locurilor disponibile.

În perioada 25 noiembrie – 1 decembrie 2015, biletele la cel mai mare eveniment de Sărbători din București, spectacolul extraordinar “Poveste de Crăciun”, de vineri, 18 decembrie, ora 19.00, la Sala Polivalentă, au 50% reducere și se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro.
Program Festival “Ziua Națională a României la Opera Comică pentru Copii”

Vineri, 27 noiembrie, ora 11:00, Salonul Mozart: Concert lecție “Vocile Operei”

Felicia Filip și Soliștii Operei Comice pentru Copii

60 de minute, +7 ani

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2015, ora 18:00, Sala Mare: Spectacol de Gală “Dor de Eminescu”

Ion Caramitru și Aurelian Octav Popa

65 de minute, +7 ani

Luni, 30 Noiembrie 2015, ora 18:00, Sala Mare: Gala de Balet a Operei Comice pentru Copii

Ansamblul de Balet al Operei Comice pentru Copii

65 de minute, +3 ani

Marți, 1 Decembrie 2015, ora 18:00, Sala Mare: Concert de Gală “La mulți ani, România!”

Soliștii Operei Comice pentru Copii și Orchestra Colegiului Național “George Enescu”, dirijor: Gheorghe Iliuță

65 de minute, +5 ani