Ianuarie este luna Flautului Fermecat la Opera Comică pentru Copii

13 ianuarie 2016 | Ianuarie este luna Flautului Fermecat la Opera Comică pentru Copii

La cererea publicului, opera “Flautul fermecat”, de W.A. Mozart, libret J. E. Schikaneder, revine pe scena Operei Comice pentru Copii, după succesul înregistrat în stagiunea trecută. Biletele pentru reprezentațiile noi au fost puse în vânzare prin rețeaua bilete.ro.

Faimoasa operă este adaptată nivelului de înțelegere al copiilor cu vârsta peste 5 ani, păstrând farmecul și profunzimea pe care le poate recepta publicul adult. Povestea tânărului prinț Tamino, care, în căutarea iubitei sale, iese din noapte spre lumină, călăuzit de trei copii captează atenția tuturor celor din sală. Cu ajutorul flautului său fermecat, el trece cele trei probe importante: Tăcerea, Focul şi Apa. Răsplata va fi pe măsură: va intra alături de iubita sa, Pamina, în templul înţelepţilor. Atotputernica Regină a Nopţii va fi astfel învinsă de tinereţe, iubire şi adevăr.

Producția poartă semnătura regizorului Cristian Mihăilescu, a scenografei Viorica Petrovici și a coregrafului Cătălin Caracaș, conducerea muzicală fiind asigurată de dirijorul Ciprian Teodorașcu.

Celebrele personaje prind viață pe scena Operei Comice pentru Copii, într-o interpretare internațională, distribuția reunind pe aceeași scenă soliști din mai multe țări (China, Franța, Bulgaria, Albania și România). De asemenea, spectacolul beneficiază și de alte elemente de noutate, asigurate de tinerii elevi ai Școlii de Balet Jaqueline.

Următoarea premieră din stagiune este opereta “Mam’zelle Nitouche”, programată pe 13 februarie, în regia lui Cristian Mihăilescu, scenogafia Andreei Koch și conducerea muzicală semnată de Ciprian Teodorașcu. Anul acesta, Opera Comică pentru Copii pregătește alte două noi producții: “Jack și vrejul de fasole” (balet, premiera în luna aprilie) și “Viva la mamma” (musical, premiera în luna mai). Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro – cu 48 de ore înainte de spectacol – și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) – în zilele în care sunt programate reprezentații, cu o jumătate de oră înainte de începere – în limita locurilor disponibile.