Micuța Dorothy
Gen: Musical / Vârsta recomandată: +3 ani / Sala Mare

Musical-ul „Micuța Dorothy” are la bază romanul de mare succes „Vrăjitorul din Oz” scris de Lyman Frank Baum. Dorothy este o fetiță care locuiește la o fermă din Kansas, dar își dorește întoteauna ceva mai bun. Aflăm împreună dacă reușește să obțină ce își dorește, într-un spectacol despre prietenie și curaj.

ENG: The musical “Little Dorothy” is based on the famous book ”The Wizard of Oz”, written by Lyman Frank Baum. Dorothy is a young girl living in a farm in Kansas, but she’s always eager to do something greater. Together we’ll find out if her dreams come true in a show about friendship and courage.

FR: La comédie musicale „La petite Dorothy” est basée sur le grand roman „Le magicien d’Oz” de Lyman Frank Baum. Dorothy est une petite fille qui vit dans une ferme du Kansas, mais elle veut toujours quelque chose de mieux. Nous apprenons ensemble s’elle réussit à obtenir ce qu’elle veut, dans un spectacle sur l’amitié et le courage.

vârstă recomandată | recommended age: + 3 tip | type: musical muzica | music by: Marius Țeicu libretul | libretto: Silvia Kerim

 

CRONICĂ DE SPECTACOL

Celebra poveste a micuței Dorothy și a prietenilor ei care pleacă spre tărâmul fermecat al Vrăjitorului Oz este o călătorie magică în spectacolul de la Opera Comică pentru Copii, care a avut premiera în luna februarie anul acesta. Sala Mare a teatrului se transformă pentru o oră și jumătate într-o lume de basm, cu ajutorul decorurilor colorate și efectelor speciale concepute de scenograful Vladimir Turturică. Regizoarea Antoaneta Cojocaru și echipa sa au adus pe scenă personaje simpatice și amuzante, cu caracteristici potrivite copiilor și eroilor din vremurile noastre. Astfel, Zâna Albă este răsfățată, cu aspect de păpușă Barbie, Maimuțoiul șef și ajutoarele sale par să facă parte dintr-o trupă de comando, iar Vrăjitoarea Zug nu este bătrâna urâtă călare pe mătură din povestirile clasice, ci o ființă supranaturală desprinsă din filmele cu fantome. Povestitorul este în același timp temutul Vrăjitor din Oz, iar toată povestea poate fi interpretată ca o creație sau un vis al său.

Copiii și însoțitorii lor adulți au ocazia să descopere, pe lângă interpretarea tinerilor artiști din spectacol, care redau realist, uneori cu ironie, personajele, o muzică antrenantă și un text inspirat, care poartă semnătura creatorilor Marius Țeicu și Silvia Kerim. Renumitul solist și compozitor Marius Țeicu este mai puțin cunoscut de publicul larg în calitate de creator de muzică pentru copii, deși în palmaresul său se înscriu și musicalurile „Mary Poppins”, „Gulliver în Țara Piticilor” și „Frumoasa din pădurea adormită”. În „Micuța Dorothy”, song-urile sale sunt extrem de melodioase și cadențate, stârnind de fiecare dată aplauzele pe ritm ale publicului. Energia spectacolului este asigurată de acțiune continuă, iar finalul este marcat de monologul mișcător al Vrăjitorului Oz, un fost artist de circ a cărui menire a fost dintotdeauna să bucure și să educe copiii prin magie.

Spectacolul „Micuța Dorothy” de la Opera Comică pentru Copii este o experiență magică, plină de acțiune și culoare, cu un mesaj simplu și accesibil: nu există nimic mai prețios și mai puternic pe lume decât frumusețea prieteniei.

Iulia Toea Mureșan