Opera Comică pentru Copii ONLINE

Opera Comică pentru Copii se aliniază măsurilor luate de autoritatea noastră, Primăria Municipiului București, și credem că acestea reprezintă cele mai bune variante de prevenție pe care le putem adopta. În același timp, suntem alături de publicul nostru, copii, tineri și adulți, care ne calcă pragul cu deplină încredere. Motiv pentru care, astăzi am decis în Consiliul Director continuarea tuturor producțiilor și transmiterea acestora în regim profesional, ONLINE, live, la orele programate în stagiune. 

 

În fiecare dimineață din timpul săptămânii, de la ora 10:00 ,,Ne jucăm la OCC” și descoperim jocurile interactive de la Magazinul OCC. Începând cu ora 16:00, aveți ocazia să descoperiți cabinele și secretele unui machiaj de scenă, dar și alte surprize din spatele cortinei. Fiecare zi din timpul săptămânii trebuie să se încheie glorios, cu un zâmbet, iar noi vă propunem ,,Zâmbete la OCC„, la ora 20:00.

Iar la sfârșitul săptămânii avem spectacole LIVE!

Sâmbătă de la ora 17 și duminică de la ora 11, din Sala Mare transmitem cea mai recentă premieră ,,Cenușăreasa”, astfel încât copiii să poată urmări artiștii pe care îi apreciază și producțiile pe care le îndrăgesc la Opera Comică pentru Copii. Din Salonul Mozart se va transmite sâmbătă, de la ora 10 spectacolul ,,6 mâini și un pian”. 

 

Iar weekendul viitor, pe 21 martie vom debuta prin a transmite online, o premieră: spectacolul de balet, ,,Scufița Roșie”, la Sala UnderGrant. 

Deasemenea, coordonatorii Atelierelor Micul Artist vor avea transmisiuni și din cadrul atelierelor, astfel încât copiii să nu își întrerupă activitatea și să mențină legătura cu mentorii de care sunt atât de atașați.

10 martie 2020