Caleașca OCC a adus ”Cenușăreasa” la centrul cultural din Otopeni

A fost odată ca niciodată o zi cu ploaie care nu promitea prea multe. Dar, ca prin farmec, pentru sute de părinți și copii, ziua mohorâtă se transformă într-o superbă ocazie de a urmări un spectacol de balet plin de grație și de culoare. Unde s-a întâmplat asta? Ei bine, lucrurile astea frumoase se întâmplă la centrul cultural ”Ion Manu” din Otopeni, unde, o dată pe lună, artiștii Operei Comice pentru Copii vin să încânte publicul cu cele mai diverse spectacole din repertoriu. De data aceasta a fost rândul ”Cenușăresei”, o minunată coregrafie semnată de Corina Dumitrescu, care a oferit ieri un spectacol de zile mari pentru puștii din Otopeni.

Și pentru ca minunea să fie și mai mare, publicul a avut ocazia să asiste în premieră la debutul în rol principal al unei balerine venite de peste mări și țări, tocmai din Japonia! Saki Ota e o frumoasă niponă din orașul Nishinomiya, care a venit în România în căutarea baletului clasic. Din luna august, ea a urcat pentru prima oară pe scena Operei Comice pentru Copii, iar talentul ei a propulsat-o rapid într-un rol principal. Saki a impresionat prin delicatețea și rigurozitatea mișcărilor, dar și prin expresivitate, reușind să ne convingă că Cenușăreasa merită inima prințului. Un prinț înalt și drept ca o lumânare, în persoana lui Tiberiu Pepenică, un obișnuit al acestor roluri principale pe scena OCC datorită dansului său curat și expresiv.

În ciuda ploii mărunte de afară, sala de 400 de locuri a Centrului cultural a fost plină ochi. Fetițe și băieți, mămici, tătici și bunici au venit să vadă un spectacol marca OCC, iar așteptările nu le-au fost deloc înșelate. Decorurile mirifice, adaptate inteligent pentru scena Centrului, dar și costumațiile superbe ale balerinilor au creat un efect de explozie de culoare și lumină, care ne-au transpus pentru o oră în lumea magică a basmului. Spectacolul abundă în momente comice, pline de dinamism. ”Surorile vitrege și mofturoase” interpretate de Cristina Babalâc și Levi Szasz au fost atât de haioase încât au devenit de-a dreptul simpatice. Un alt cuplu foarte bine primit de public au fost ”șoriceii” Ionuț Picincu și Adam Davies, prietenii Cenușăresei, pentru care costumațiile caraghioase cu burtă și urechi au fost un atu, dar cu siguranță și o provocare.

Publicul a fost vizibil încântat și a ținut din palme isonul muzicii la dansurile finale. Copiii au înconjurat scena pentru a-și lua ”la revedere” de la Cenușăreasa și companionii ei simpatici, iar artiștii s-au retras în spatele cortinei în ropote de aplauze. A fost un final frumos, care a făcut onoare uneia dintre cele mai fascinante povești din toate timpurile. Pentru publicul din Otopeni a fost o nouă promisiune onorată de Opera Comică pentru Copii, care va reveni peste o lună cu o altă poveste și o altă magie pe scenă.

Fotografiile de la spectacol au fost făcute de Irina Epifan și sunt disponibile aici.

Cronică de Livia Cimpoeru

8 octombrie 2017