Despre dragoste, prietenie și familie cu Annie, la Opera Comică pentru Copii

La început de stagiune, Opera Comică pentru Copii a adus pe scenă povestea lui Annie, o orfană care reușește prin bunătate și dragoste să cucerească inimile tuturor și să-și găsească un cămin. Musicalul „Annie JR”, pentru prima dată în România (premiera națională 16 septembrie 2023), a fost pus în scenă de realizatoarea Antoaneta Cojocaru și reușește să redea atmosfera rece de pe străzile New York-ului (în decembrie 1933), care se transformă într-un vis frumos devenit realitate datorită dragostei. Împreună cu scenografii Iolanda Mutu (costume) și Vladimir Turturica (decor), cu implicarea Teodorei Jaworski (pregătire muzicală, dirijor) și a coregrafei Cezara Blioju, Antoaneta Cojocaru a creat un spectacol emoționant, în care fiecare sentiment este trăit cu patos de o distribuție formată exclusiv din copii și adolescenți cu vârste între 10-17 ani!

Povestea plină de evenimente, suferințe și bucurii ale micuței Annie este jucată de cursanți ai programului „School of Musical”, o trupă de copii extrem de talentați care în ultimul an au studiat la Opera Comică pentru Copii actorie, muzică și dans. Efortul lor a dat roade pe scenă, sub îndrumarea creatorilor spectacolului, copiii reușind să interpreteze veridic personaje adulte precum Domnișoara Hannigan, temuta directoare a orfelinatului, cuplul Lily-Rooster, doi infractori care-i doresc răul lui Annie, bogătașul Oliver Warbucks, viitorul tată adoptiv al fetiței și asistenta sa, Grace. O contribuție esențială la comicul spectacolului l-au avut și interpreții rolurilor așa-zis secundare, printre care majordomul Drake și cohorta de servitori ai lui Warbucks, prezentatorul radio și asistentele sale, câinele Sandy și Președintele Roosevelt, grupul fetelor de la orfelinat. Toți aceștia au creat un univers aparte, uneori dur, alteori prietenos, în care visele frumoase se pot îndeplini. Interpreții spectacolului „Annie JR”, varianta pentru actori copii a musicalului „Annie”, au etalat publicului toate calitățile lor interpretative – ca actori, cântăreți, dansatori – trăind fibră cu fibră în carcasa personajului realizat. Desigur, aceste transformări nu s-ar fi petrecut fără atenția pentru detalii a realizatoarei Antoaneta Cojocaru, fără energia ei interioară ca actriță, care deslușește tainele și cele mai fine caracteristici ale unui rol. Fiecare creator în parte pare că a imprimat ceva din personalitatea sa micilor interpreți.

Vladimir Turturica și lighting designerul Alin Popa au reușit, prin câteva tușe de culoare, să redea fluent dormitorul cenușiu și friguros al copiilor de la orfelinat, o stradă aglomerată și plină de personaje diverse din New York, aspectul somptuos al casei lui Warbucks, eleganța și rafinamentul unei loje la teatru. În același timp, costumele Iolandei Mutu, inspirate de moda anilor ’30, au o simplitate și un aspect grațios care le face atemporale. Ne simțim astfel mai aproape de personaje, părtași la tot ce se petrece pe scenă. Simbolul principal al spectacolului, care ne oferă și mesajul său este Soarele, lumina. El reprezintă imaginea mamei lui Annie, a dragostei pentru ea care nu s-a stins și nu se va stinge vreodată, dar mai ales speranța de a avea din nou o familie alături de Warbucks și Grace, speranța într-un viitor, un „mâine” mai bun.

Copiii din programul „School of Musical” de la Opera Comică pentru Copii, dar și cei care participă la Atelierele „Micul Artist” din cadrul aceleiași instituții au putut fi aplaudați și în alte producții ale teatrului, precum musicalurile „Sunetul Muzicii”, „Madagascar – A Musical Journey JR”, „School of Rock” sau spectacolele de balet în regia și coregrafia maestrei Jaqueline Bratu. Opera Comică pentru Copii este singura instituție cu acest profil în care se realizează spectacole cu distribuții formate numai din copii. Acestea, pe lângă a fi o rampă de lansare pentru o generație nouă de talente, reprezintă și ocazia de a dezvolta în rândul copiilor aptitudini speciale care să-i ajute la socializare sau în procesul de învățare. Antoaneta Cojocaru și întreaga echipă de realizatori ai spectacolului „Annie JR” au oferit micilor interpreți, la fel ca personajul principal, dragoste, prietenie și familie, iar energia formată din această legătură s-a transformat în mesajul de speranță într-un viitor mai bun – al teatrului muzical, al educației, al copiilor noștri.

articol de Iulia Toea-Mureșan