Nu-mi plac nici Valentine’s Day, nici Hallowen, nici alte motive de importat evenimente. În această perioadă, și dacă mergi să cumperi o pâine, găsești în magazin un loc cu măști în formă de cranii, costume-schelet, bomboane învelite-n poze înfricoșătoare, dovleci știrbi, rânjind cadaveric, cu ochi scobiți și luminați din interior, care-ți fac pielea de găină.
De ce m-aș bucura de o asemenea sărbătoare ? De ce să inventez un « event » pentru asta ?
Am mers, totuși, la OCC, să înțeleg cum poți atrage copiii în mrejele unor personaje negative, fără să-i înspăimânți și să le creezi nopți albe.
Clădirea scăldată în lumină, mă sperie puțin în seara asta, dar sunt pregătită să văd monștri, schelete și alte costume înspăimântătoare din recuzita unui teatru. Trec strada și mă apropii timid de ceea ce avea să fie experiența unică a unor spectacole în spectacol.
Explozia de lumină bântuită din foaier e un deliciu vizual pentru mulțimea de copii care aleargă peste tot, țipă, se miră și plâng de emoție. Nici vorbă de atmosferă macabră, cu tot machiajul și costumele vrăjitoarelor care au coborât din poveste, ca să le vezi de-aproape și să le poți atinge.
Mă pregăteam să-i spun lui Tudor să nu-i fie frică, pentru că e ca la spectacol, în spatele măștilor rele, sunt oameni buni. N-am mai apucat, însă, să-l iau de mână, pentru că s-a smuls grăbit și a luat-o la fugă pe holurile atât de cunoscute. În căutarea lui, am descoperit lumea mea de inspirație și regăsire. Aș fi vrut să mai zăbovesc puțin printre menestreii medievali ai trupei Truverii, dar mă gândeam că-i dau prea mult timp celui mic, să se îndepărteze. Merg cu încredere spre locul în care copiii își pot sărbători ziua de naștere și sunt sigură că acolo s-a oprit piticul, dar le văd doar pe Albă ca Zăpada și Mama ei Vitregă, asaltate de pitici, fascinați că le pot pune întrebări și ele chiar răspund.
Pornesc din nou pe holurile întortocheate, salut stafia lui Paganini și pe maimuțoii vrăjitoarei Zug Zag, din „Micuța Dorothy” și, la distanță, îmi văd maimuțica de mână cu un pirat din Peter Pan. Îmi amintesc brusc, că e primul spectacol pe care Tudor l-a văzut la Opera Comică, mâncând pe ascuns cereale, lângă un coleg spectator. Acum nu aude, nu vede… îmi face cu mâna și-mi strigă ușor iritat, să-mi văd de treabă că și el „are treabă”.
În regulă, îl las! Pun pariu cu mine că n-o să reușesc să recunosc toate personajele care bântuie-n seara asta, dar exercițiul de memorie nu-mi joacă feste. O văd pe Vrăjitoarea din „Hänsel și Gretel” care povestește ceva Fluturelui Cap de Mort din baletul „Fetița cu chibrituri”, intru puțin și-n Salonul Mozart, de unde răzbat acorduri din opere celebre, asta pentru cei care vor o pauză de respirat sunete, printre atâtea interjecții și țipete de uimire care umplu fiecare colț al clădirii OCC. Mă gândesc că e păcat că-n Sala Mare nu se petrece nimic, dar când deschid una din ușile laterale, mă izbește o ploaie de lasere care se joacă pe fotolii, pe hainele și fețele noastre. Aici, un vrăjitor îndemânatec, face să apară și să dispară orice-și dorește, spre încântarea celor mici. I-ar fi plăcut lui Tudor!
TU-DOR! Doamne, am uitat de el! Fug disperată pe holuri și încerc să-l reperez pe undeva. Liniștit, în foaier, lângă casa de bilete, stă, analizând un coif din carton, pictat cu două cranii. „Mami, ăsta e un cap de om sau o minge cu găuri?” Se ridică obosit, îmi spune că merge să salute vrăjitoarea aia frumoasă de la intrare, apoi că trebuie sa mergem acasă, că e 1-1, adică ora 23.
Azi i-am promis că scobim un dovleac, punem înăuntru o candelă și mergem din nou la OCC spre seară, pentru că s-a îndrăgostit de-o vrăjitoare și vrea să i-l dea cadou.
***********************
E greu să cuprind în cuvinte armata de artiști, care a bântuit Opera până la miezul nopții și o s-o mai facă și azi, și mâine. Știu doar că am fost în locul potrivit pentru o aventură profană și experiențe fascinante, camuflate sub măști fantomatice. Un bal mascat superb, cu personaje negative prietenoase, cu jocuri și momente artistice impresionante.
Iertați-mă că am ezitat la intrare. Știam deja că, venind aici, trebuie să te mulțumești… cu foarte mult, dar am crezut că nu vă reușește chiar orice, la perfectul simplu, ci … la mai mult ca perfect….
Iertați-mă și mulțumim!
Dana Macsim
