Miracolele de Crăciun se întâmplă aievea la Opera Comică pentru Copii

 

După ultimul spectacol al stagiunii Operei Comice pentru Copii, Spărgătorul de nuci a părăsit scena. S-a retras în imensul brad bogat împodobit care tronează în Salonul lui Moș Crăciun din incintă.

Puzderie de copii așteaptă la rând, alături de părinți sau bunici, pentru a-l întâlni pe cel mai iubit și generos venerabil, ca să-i spună ce daruri își doresc să primească în Noaptea de Ajun, ca recompensă că au fost cuminți și ascultători de-a lungul anului. Emoțiile lor variază între timiditate, curiozitate, entuziasm, nerăbdare și chiar teamă, semn că micuții sunt profund impresionați de întâlnirea cu personajul de poveste, care se află acum chiar în fața ochilor lor.

Din zarva care umple Salonul Moșului, se aud râsete și chicoteli ceva mai zgomotoase decât ale celorlalți vizitatori.

Aceasta pentru că pentru că vin de la un grup de fete ceva mai mari ca vârstă decât majoritatea. Distrate și agitate, nu stau alături în rând, ci dincolo de banda roșie despărțitoare.

Vigilent ca întotdeauna, Spărgătorul de nuci urmărește atent întreaga scenă dintre ramurile de brad.

Sunt patru fete aflate la granița dintre copilărie și adolescență, care se amuză din orice. Atitudinea lor contrastează vizibil cu a celorlalți.

Cele patru nu stau în rând, ci pe un culoar paralel, amuzându-se la afirmațiile uneia dintre ele, care creează povești inspirate din peisajul miniatural al dioramei prezentate în mijlocul Salonului Mozart, apoi le vine rândul să discute cu înaltul oaspete care a atras mulțimile de copii.

Un Om de zăpadă miniatural, agățat în brad pe partea opusă, aude și el zarva, dar nu distinge exact.

  • Ce se întâmplă?, îl întreabă Omul de zăpadă pe Spărgător.  
  • Una dinte fete s-a așezat lângă dumnealui, zorindu-le pe celelalte să-i facă fotografii, în timp ce face tot felul de grimase, iar celelalte râd tare, îi descrie acesta.

Moș Crăciun, absent, aproape adormit în jilțul său, părea că moțăie, probabil puțin obosit după atâtea discuții, iar tinerele au profitat de acest fapt și nu au mai ținut cont de regulile de conduită. La fel de absentă și dezinteresată, fata s-a ridicat de pe jilț și i s-a adresat uneia dintre companioane:

  • Hai, Sara, treci și tu la poză!

Nici nu a apucat să facă doi pași, că brusc, o voce sobră, aproape severă, a umplut încăperea.

  • Vine nepăsătoare, nu salută, nu se prezintă și se așează – BUF! – pe tronul meu, ca și cum eu aș fi o piesă de decor împăiată și „hai la poză”!

Întreaga suflare, împreună cu Spărgătorul de nuci și celelalte decorații aparent neînsuflețite, care urmăreau scena dintre crengile bradului, a amuțit! Zâmbetele fetelor le-au înghețat pe față.

  • Sunteți niște fete atât de frumoase, elegante și vesele, dar deloc grijulii față de ce este în jur și cu felul în care vă prezențați pe voi înșivă în societate.
  • Mă iertați, a răspuns fata cu jumătate de glas.
  • Cum te numești?, o întreabă Moș Crăciun.
  • Ioana, a replicat aceasta cu privirea pironită în podea.

Mustrarea blândă a Moșului a avut efectul scontat. Dintr-o dată, fetele din grup au devenit conștiente de atitudinea lor necorespunzătoare.   

Bonomul Moș Crăciun le-a asigurat că tocmai a șters cu buretele și a uitat momentul stânjenitor de mai devreme și le-a îndemnat să o ia de la capăt cum se cuvine. Zâmbetul a luminat chipul fetei care s-a apropiat, din nou, de tronul lui Moș Crăciun cu curaj, dar puțin mai rezervat decat înainte.

  • Bună ziua, Moș Crăciun! Mă numesc Carla și am venit să te rog să-mi îndeplinești o dorință. Dacă îți este cu putință, desigur…

Moș Crăciun a continuat dialogul, încercând ghiduș să „ghicească” ce și-ar dori Carla. După o enumerare de obiecte care a stârnit hohote de râs grupului de fete, întrucât variantele erau vădit alese pentru a le amuza, Carla l-a surprins pe Moș Crăciun cu dorința ei tainică.

  • Aș vrea să petrec mai mult timp cu bunicii mei. Îi văd rar din cauza programului încărcat al părinților, care nu reușesc să se mobilizeze și să mergem în vizită. Singură nu mă lasă, deși m-aș descurca, pentru că sunt destul de mare, dar ei tot amână întâlnirile, crezând că mai e vreme și vom reuși „la anul”. Iar eu aș vrea să stăm din nou laolaltă, în jurul mesei, așa cum obișnuiam când eram mică.

Impresionat de vorbele fetei și pe deplin convins că sensibilitatea ei și respectul față de cei în vârstă nu au fost pe deplin afectate de stilul de viață alert și de neglijența părinților ei, distrași fără voia lor de problemele cotidiene inerente, Moș Crăciun a ticluit pe loc o strategie pentru a o ajuta pe Carla să facă în așa fel încât întreaga familie să petreacă împreună Sărbătoarea Crăciunului. Acesta i-a șoptit-o la ureche, în taină, la adăpost de curiozitatea celor din jur.

  • Ce-i spune? Ce-i spune?, îl întreabă Omul de zăpadă pe Spărgătorul de nuci.
  • Nu aud nimic, din păcate.

Cu chipul luminat de speranță, Carla s-a ridicat de lângă Moș Crăciun, i-a mulțumit și l-a asigurat cu hotărâre:

  • Așa voi face!

Bucuros, Moș Crăciun a întins mâna spre brad, l-a luat pe Spărgătorul de nuci și i l-a dat Carlei, în amintirea întâlnirii lor.

După o săptămână, în ziua de Crăciun, Spărgătorul de nuci stătea atârnat în bradul cumpărat de familia Carlei, privind fericit cum fata cea veselă oferă daruri bunicilor ei, pe care nu-i mai vizitase de mult timp.

 

Alexandra Zărnescu