Vrei o imagine 3D cu tine, cadou? Hai sâmbătă la OCC!

Pe 14 aprilie Opera Comică pentru Copii va desemna, prin tragere la sorți, câștigătorii celor 2018 premii puse în joc în cadrul concursului aniversar Treasure Hunt „Orchestra de aur a OCC”.

Extragerea câștigătorilor va fi deschisă publicului sâmbătă, 14 aprilie, ora 12:00, în Salonul Mozart al Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16).

Programul evenimentului cuprinde următoarele puncte:

  • Soprana Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii,împreună cu reprezentantul agenției de turism Magic Holiday, vor efectua extragerea marelui câștigător al concursului, care va pleca într-un city break la Milano, plus abonamentele, produsele personalizate și cele 2000 de bilete.
  • Opera Comică pentru Copii anunță parteneriatul cu Minimizer, creatorii figurinelor 3 D în miniatură. Toți participanții la conferința de presă vor avea ocazia să își facă o scanare gratuită, primul pas în realizarea figurinei 3 D.
  • La finalul evenimentului vom organiza o licitație prin care vom oferi o figurină 3 D a doamnei Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii. Banii strânși vor merge către o fundație care sprijină copiii vulnerabili.