Zâmbete țesute la Giurgiu cu emoție și pudrate cu magie

Cu praf magic în buzunar, strâns de pe scena de-acasă a OCC, am plecat cu încredere și emoție spre Giurgiu, acolo unde erau programate două reprezentații cu „Arlechino și Colombina”, o poveste cu intrigă simplă, antrenantă și plină de energie, semnată de unul dintre părinții Commediei dell’ arte, Giovanni Battista Pergolese.

În fața Teatrului „Tudor Vianu” o mare de copii care tropăiau și cereau să intre, cu o oră înainte de începutul reprezentației. În sală, strigăte la unison: „Teatru!”, „ Teatru!”

Mă strecor agitată și grăbită prin mulțime și aud în jur: „Veniți de la ora 13, la următorul spectacol, nu mai aveți loc în sală!”, „ Îmi pare rău, nu vă pot lăsa să stați în picioare!” Trec și îmi crește inima de bucurie. Încerc acel sentiment plin de satisfacție că sunt aproape de mirajul unei lumi care clădește maturi sensibili, creativi și empatici, lumea OCC.

Trei sunete de gong și sala amuțește! Cortina se ridică și praful magic coboară pe scenă și printre spectatori. Într-un decor de roșu/ alb/negru, prinde culoare trama. Servitoarea Serpina vrea să pună mâna pe averea stăpânului său, Uberto, și singura soluție este căsătoria. Numai că bătrânul ursuz și ciudat are o problemă: „Ea – servitoare, eu – stăpân, COMPLICAT!” Maeștrii în arta păcălelilor, Arlechino și Colombina au soluția căsătoriei din interes. Simt că Uberto o iubește în taină pe servitoare, așa că gelozia stimulată face minuni. Arlechino apare deghizat într-un logodnic fals, căpitanul Furtună, necioplit și vorbind o limbă bizară. Perspectiva unei vieți nefericite, îl convinge pe Uberto că trebuie s-o salveze pe Serpina, așa că îi cere mâna. Iubirea colorează scena și spectacolul se încheie într-o veselie vibrantă și plină de căldură.

Timp de o oră, mi-am împărțit atenția între scenă și sală, așa cum fac de obicei, ca să înțeleg cum poate un copil de 3 ani să stea 60 de minute pironit într-un fotoliu, reacționând, ascultând, râzând în hohote și plângând la final că vraja s-a rupt și el trebuie să plece acasă.

Am înțeles că dialogul cu sala e unul dintre secretele reușitei unui spectacol pentru copii. Cum să nu fii fascinat când personajul de pe scenă se oprește, se uită în ochii tăi și îți arată că ai praf magic în buzunar, pe care trebuie să-l arunci pe scenă, ca și el, ca să-i ajuți pe Uberto și Serpina să nu se mai certe și să fie mai buni? Și cum să nu te prinzi emoționat de un strănut care ridică râsete-n tavan? Sau de o ciocolată care nu mai vine, pretext de întâlnire între Uberto și Serpina? Ca să nu vă mai spun despre diadema sub formă de felie de pepene roșu pe care cochet și-o etalează Serpina sau despre papucii de casă în formă de labă de urs, pe care și-i târâie bătrânul amorez?

Irina Furdui, regizoarea spectacolului a știut să lucreze cu glume simple, cu multă mimică și pantomimă, cu păpuși vii – personaje îmbrăcate colorat, ca să-i atragă pe cei mici. Ștrengarii servitori Arlechino și Colombina fac o pereche delicioasă (am aflat că și în viața de dincolo de scenă), pentru că, spun ei, „suntem zăpăciți și îndrăgostiți”.

Da, Opera Comică a lăsat la Giurgiu un covor multicolor de iubire, viu și proaspăt, țesut din zâmbetele unor spectatori liliputani care nu mai conteneau afară să-și adjudece câte un colț de poveste, prietenoși în amintiri cu Serpina, Uberto, Colombina sau Arlechino. Nu fiți triști, dragilor, revenim cu pulbere magică în buzunare, pentru că în casa sufletelor voastre e loc de multe covoare!

Dana Macsim